Mortii din Mangalia merg la groapa „motorizat"

06 May, 2009 03:03
ZIUA de Constanta
1619
Marime text
De la începutul acestei săptămâni, mai precis
de la 1 Mai, a intrat în vigoare noua regulă votată de consilierii locali în
vara anului trecut şi care a făcut vâlvă la nivel... mondial. Este vorba despre
completarea vechii hotărâri a Consiliului Local Mangalia nr. 166/29.06.2007,
privind aprobarea Regulamentului
de organizare şi funcţionare a cimitirelor în municipiul Mangalia, în care se
interzice deplasarea „pe jos a cortegiilor funerare".
Motivul care a stat la baza deciziei majorităţii consilierilor locali în august 2008 (cu excepţia celor de la PD-L), la propunerea primarului Mihai Claudiu Tusac, a fost acela că ritualul de înhumare în Mangalia şi în staţiuni încurcă circulaţia şi le dă bătăi de cap turiştilor, mai puţin răbdători în trafic la un astfel de eveniment.
Faima Mangaliei a ajuns, prin această decizie, până în paginile presei naţionale şi internaţionale, de la cotidienele centrale şi până la publicaţii de talia ziarului „Le Monde". Acum aproape un an, acesta titra: „Pentru a atrage turiştii, un oraş românesc îşi ascunde morţii", citând, totodată, din expunerea de motive a proiectului iniţiat de primar: „În societatea modernă, moartea nu mai este un eveniment împărtăşit de întreaga comunitate, ci un aspect al vieţii private".
Se pare însă că decizia aleşilor locali este una rămasă pur şi simplu la nivel declarativ, ca să nu spunem publicitar. Hotărârea cu pricina este în vigoare fără norme de aplicare, deci nu poate fi pusă în practică. Nu există niciun fel de sancţiune împotriva celor care, tradiţionalişti de felul lor, nu vor ţine cont de nervii turiştilor şi vor continua să îşi conducă pe ultimul drum, pe jos, rudele decedate. Însă, hotărârea rămâne, iar timp de patru luni de aici înainte, morţii din Mangalia trebuie duşi la cimitir numai... motorizat.
În acelaşi regulament al cimitirelor din Mangalia - „Eternitatea" şi „Sfânta Maria", acesta din urmă cu două structuri, una destinată cadrelor militare şi cealaltă civililor - se mai prevede faptul că mormintele oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă sau ale militarilor cu merite deosebite, nominalizate de către Consiliul Local Mangalia, vor fi întreţinute şi îngrijite prin grija administraţiei cimitirelor sau cu militari solicitaţi comenduirii de garnizoană, în cazul când aceştia nu au descendenţi care să preia aceste obligaţii sau dacă aceştia refuză îngrijirea mormintelor respective. Totodată, localnicii îşi pot concesiona un loc de veci „normal", de 1,5x3 metri, pentru 25 de ani, cu 200 de lei, pentru şapte ani - cu 70 de lei, în timp ce săpatul unei gropi la fel de „normale" este de 130 de lei, iar înhumarea în criptă - 70 de lei. Taxa anuală va fi de 20 de lei, cea de deshumare - 250 de lei, iar tarifele „sociale", pentru persoanele fără adăpost sau cele fără posibilităţi materiale, va fi de 441 lei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii