Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Mosia" lui Ani Merla, prea mica pentru societatea civila

ro

03 Dec, 2005 00:00 1204 Marime text

Lipsa de informare, sub egida Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare

# Aproximativ 40 de persoane au fost prezente ieri la dezbaterea publica a Programului Agenda Locala 21, Planul Local de Dezvoltare Durabila a Municipiului Constanta * Lipsa de informare, selectarea invitatilor pe spranceana si raspunsurile incomplete au caracterizat ceea ce trebuia sa fie o intrunire de lucru * In apropierea salii, pe un afis mare tronau cuvintele "Accesul interzis!" * Proiectul "Reabilitarea Spitalului Clinic Judetean Constanta" a fost prezentat drept cel mai important, dar figureaza de fapt pe ultimul loc in seria prioritatilor * Pe lista proiectelor au fost incluse si obiectivele sacrificate din lipsa de interes, a caror finantare externa s-a pierdut gratuit, "Pavilionul Expozitional" si "Acasa" * Neinvitata de responsabilii AL 21, presedintele LADO, Carmen Matica, a sustinut ca nici macar nu s-au facut documentari temeinice cu privire la starea obiectivelor * Ea a precizat ca proiectul "Reabilitarea patinoarului artificial descoperit din cartierul Tabacariei" nu va fi lansat atata vreme cat obiectivul se va afla pe rolul instantei * Desi nu aveau cunostinta, coordonatorul local, Ani Merla, si ofiterul Adrian Craciun, s-au repezit sa puncteze ca parcurgerea tuturor proiectelor este pierdere de vreme

Sala mare a Prefecturii a fost ieri mult prea incapatoare pentru cele aproximativ 40 de persoane prezente la dezbaterea publica a Agendei Locale 21. Nici nu avea cum sa fie altfel de vreme ce aproape de intrarea in sala era postat un semn pe care specifica "Accesul interzis!". Programul AL 21 prezinta Planul Local de Dezvoltare Durabila a Municipiului Constanta pe termen lung, mediu si scurt. In luna august a avut loc prima sesiune de dezbateri vizavi de acest subiect, iar ieri se intentiona finalizarea lor, pentru aprobarea programului in sedinta Consiliului local municipal din 12 decembrie a.c.Programul a fost initiat in anul 1992, cu ocazia Summit-ului mondial de la Rio de Janeiro si are ca scopuri promovarea principiilor dezvoltarii durabile la nivel administratiilor publice locale, consolidarea capacitatilor beneficiarilor in planificarea participativa, asistarea localitatilor partenere in elaborarea planurilor de actiune si promovarea unei guvernari locale eficiente si responsabile si a unui proces participativ. La nivel local, Agenda Locala 21 mai vizeaza determinarea directiilor de dezvoltare, perioada propusa pentru aceste dezvoltari si eficienta activitatilor autoritatilor publice locale in managementul localitatilor, in sensul de utilizare cat mai eficienta a resurselor financiare. De asemenea, prin acest program se pot atrage surse externe de finantare pentru implementarea proiectelor planificate. Totodata, programul se desfasoara sub egida Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, PNUD, si sub coordonarea directa a Centrului National de Dezvoltare Durabila.Incercare de spalare a pacatelorPortofoliul proiectelor prioritare a reunit obiective de genul "Mamaia Port", "Riviera Tomis", Popasul Argonautilor", "Pavilionul Expozitional", "Sala Polivalenta" etc., a caror finantare se invarte in jurul milioanelor de euro. Desi proiectul "Reabilitarea Spitalului Clinic Judetean Constanta", a fost prezentat drept cel mai important, el figureaza de fapt pe ultimul loc in seria "prioritarelor".Incluse pe ultima suta de metri in calculele "specialistilor Agendei", dupa ce si-au pierdut finantarile externe nerambursabile, obiectivele "Pavilionul Expozitional" si "Acasa" vor sa stearga acum urmele lipsei de interes.Intrebarile reprezentantilor organizatiilor nonguvernamentale s-au dovedit pierdere de vreme pentru coordonatorul local al AL 21, Ani Merla. In opinia sa, proiectele nu aveau nevoie de prezentare detaliata si se putea trece extrem de succint peste ele. Nu de aceeasi parere au fost insa si delegatii Asociatiei Pro Democratia si Ligii Apararii Drepturilor Omului care au atras atentia coordonatorului asupra lipsei de transparenta cu privire la informatiile publice. Vizibil deranjata, Ani Merla a considerat necesar sa explice ca programul putea fi ridicat de la sediul municipalitatii sau de pe site-ul institutiei. Ideea este ca el nu putea fi accesat in nici un fel pentru ca nu exista in urma cu cateva zile. Mai mult, presedintele LADO, Carmen Matica, sustine ca nici macar nu a fost invitata.Specialistii nu s-au documentatPresedintele LADO a explicat coordonatorului Ani Merla ca asociatiile nonguvernamentale pot oferi sprijin prin lobby si informatii utile dar "doar pentru proiectele atent verificate". Ea a atras atentia ca proiectul "Reabilitarea patinoarului artificial descoperit din cartierul Tabacariei", in valoare de 400.000 euro, nu poate fi lansat atata vreme cat obiectivul se afla pe rolul instantei. Mirati, Ani Merla si Adrian Craciun, ofiter local al AL 21, au marturisit ca nu stiau despre procesul in care se afla angrenat patinoarul. Presedintele LADO a spus ca in aceste conditii, organizatiile vor prefera sa nu se implice pentru ca si-ar putea pierde credibilitatea. "Proiectele trebuie fundamentate caci ne vom trezi cu blocaje", a mai precizat Carmen Matica. Solicitarea de explicatii vizavi de alte proiecte incluse in program a fost blocata de coordonatorul Ani Merla si Adrian Craciun. Scurt si la obiect! Ba, mai mult, Adrian Craciun s-a lansat chiar si in pareri personale desi contextul nu permitea. El a crezut de cuviinta sa specifice ca "trecerea prin toate proiectele este de fapt pierdere de vreme". "Discutiile trebuiau purtate inainte", sunt de parere cei doi reprezentanti ai AL 21. Intrebarea legata de rostul dezbaterii, in acest context, a ramas fara ecou.Mirarea minoritarilorCum unul dintre proiecte se adresa etniei rrome era firesc ca la discutii sa fie invitati si reprezentantii minoritatii. Cu o ora inaintea dezbaterii, ei au aflat de la reprezentantii media ca are loc o sedinta in care se discuta si despre viitorul etniei. Prezenti sau absenti, tot una! Cei doi membri ai comunitatii habar nu aveau despre program si planurile municipalitatii.In opinia catorva participanti la dezbatere, Agenda Locala 21 este un club selectiv si elitist, care reprezinta interesele comunitatilor de afaceri, prietene ale municipalitatii, si nu ale comunitatii locale. Informarea se face prin "sondaj", in functie de disponibilitatile beneficiarilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii