Nicolae Ciucă Programul de guvernare a fost finalizat în proporţie de 99,99%
Nicolae Ciucă: Programul de guvernare a fost finalizat în proporţie de 99,99%
20 Nov, 2021 19:53
ZIUA de Constanta
3035
Marime text
- Senatorul PNL Nicolae Ciucă a declarat că a fost finalizat programul de guvernare în proporţie de 99,99%, precum şi acordul politic şi structura viitorului guvern.
- Preşedintele PNL Florin Cîţu nu a participat la discuţiile de sâmbătă.
Senatorul PNL Nicolae Ciucă, propunerea liberalilor pentru funcţia de prim-ministru, a declarat, sâmbătă, la finalul unei noi runde de negocieri pentru formarea unei majorităţi, că a fost finalizat programul de guvernare în proporţie de 99,99%, precum şi acordul politic şi structura viitorului guvern pe două variante, cu premier PSD, respectiv premier PNL, menţionând că duminică vor fi închise toate capitolele, informează Agerpres.
"Am finalizat programul de guvernare, 99,99%, acum se reciteşte, am finalizat acordul politic, am finalizat şi partea de conţinut al Guvernului pe cele două variante, una cu premier PSD şi una cu premier PNL. Urmează ca mâine să ne revedem, să continuăm negocierile pe celelalte capitole, astfel încât mâine seară să închidem", a afirmat Nicolae Ciucă.
El a spus că mai este nevoie de a se face "corecţiile necesare", precizând că în privinţa desfiinţării SIIJ s-a luat o decizie.
"S-a închis şi capitolul Justiţie. Până la 31 martie - SIIJ să fie desfiinţată şi, ulterior, să se reînfiinţeze o structură care să se ocupe de probleme, o structură care să poată să respecte directiva CJUE şi MCV", a explicat Ciucă, menţionând că nu au fost discutate alte detalii şi că decizia a fost luată în consens.
Nicolae Ciucă a susţinut că nu mai sunt ministere disputate, dar nu pot fi anunţate până nu se decide cine va prelua primul funcţia de premier.
"Rămâne în coaliţie exact cum am comunicat cu toate partidele şi conţinutul pe ministere la nivelul Guvernului, le vom comunica după ce le finalizăm. Nu a rămas niciun minister în discuţie. Nu pot să vă spun acum, ci în momentul în care se va lua decizia în privinţa premierului care va conduce acum", a mai spus Ciucă.
Potrivit acestuia, preşedintele PNL Florin Cîţu nu a participat la discuţiile de sâmbătă deoarece nu a putut să vină.
Sursă foto: Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii