Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:10 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicusor zdrobeste PSD Tulcea

ro

14 Feb, 2009 02:51 2762 Marime text
Nicuşor Constantinescu şi-a început mandatul de coordonator al organizaţiei judeţene PSD Tulcea cu dinamitarea structurilor de conducere municipale şi judeţene.

Oameni cu experienţă în partid au fost marginalizaţi şi propuşi pentru excludere din partid, în urma unor măsuri luate la ceas de taină de cel numit în funcţia de „pedagog" al organizaţiei judeţene. Nimeni din cei care au fost puşi în faţa faptului împlinit nu a stat de vorbă cu noul diriguitor al PSD Tulcea. De fapt, şeful Consiliului Judeţean Constanţa nici măcar nu a fost văzut pe la Tulcea. Gurile rele spun, însă, că Nicuşor ar fi stat de vorbă numai cu cei pe care îi are la inimă şi care au fost şi numiţi la conducerea noilor structuri locale şi judeţene.
Se pare că, din noua postură, Constantinescu a stricat şi prietenia pe care o avea cu social-democratul Trifon Belacurencu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, actualmente senator PSD al Colegiului Uninominal 2. După analiza activităţii filialelor, atât judeţeană, cât şi municipală, se pare că Nicuşor s-ar fi declarat nemulţumit şi, drept urmare, a hotărât dizolvarea forurilor de conducere ale organizaţiilor. Aşa se face că Trifon Belacurencu a anunţat, ieri, că-şi va depune mandatul de preşedinte al filialei judeţene PSD Constanţa înainte de alegerile interne de la Conferinţa Judeţeană, ce urmau să aibă loc în luna aprilie. El şi-a explicat gestul prin faptul că intenţionează să se dedice exclusiv activităţii de parlamentar al localităţilor pe care le reprezintă.

Belacurencu, substituit de Verbina

În locul lui Belacurencu, Nicuşor Constantinescu l-a numit pe afaceristul Dan Verbina, cunoscut ca un baron local, concesionar al unor suprafeţe din Deltă. De asemenea, Ion Vărgău, fostul şef al organizaţiei municipale, a fost înlocuit cu Vâlcu Stoian, unul dintre cei cinci consilieri municipali ai PSD. Se pare că s-a încercat marginalizarea lui Ion Vărgău, întrucât acesta nu se regăseşte deloc în componenţa noului Biroul Permanent Municipal, stabilit de Nicuşor. Întrebat ce crede despre situaţia nou creată la nivelul PSD Tulcea, Ion Vărgău a declarat că nici nu a fost anunţat despre schimbări, adăugând că pe Nicuşor Constantinescu îl ştie de la televizor. „Nici nu îl cunosc. Nu am vorbit în viaţa mea cu el, dar, dacă dumnealui crede că eu umbresc activitatea organizaţiei, asta e. Oricum, eu nu mai eram preşedinte al organizaţiei municipale din data de 15 ianuarie, când mi-am început activitatea ca şi comisar al Gărzii de Mediu", a afirmat Ion Vărgău, adăugând că nu-şi va da demisia din partid.
Se pare, însă, că Ion Vărgău se află pe lista neagră a lui Nicuşor Constantinescu, alături de Traian Panait şi de Constantin Mitache, ei riscând excluderea din partid pentru scurgeri de informaţii din interiorul organizaţiei, au precizat surse din politica locală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii