Oficialitati bulgare, in vizita la Valu lui Traian
Oficialitati bulgare, in vizita la Valu lui TraianOaspeţii vin în România pentru o vizită de două zile. Cele două localităţi sunt partenere în cadrul proiectului CBC „Centru transfrontalier de afaceri şi piaţă agroalimentară în comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa".
Sosirea delegaţiei bulgare va deschide o serie de schimburi de experienţă între cele două localităţi pe tot parcursul anului 2009. Reprezentanţii bulgari vor fi întâmpinaţi la ora 10.00, în staţiunea Mamaia.
Proiectul comun dintre cele două ţări are ca scop dezvoltarea economică şi socială a celor două zone şi valorificarea la maximum a potenţialului comunităţilor partenere în domeniul agriculturii, produselor agricole, agroalimentare şi a comerţului, prin stimularea dezvoltării mediului de afaceri la nivel transfrontalier. Acţiunile proiectului urmăresc cinci direcţii principale: pregătirea proiectelor infrastructurii comune de afaceri româno-bulgare, crearea cadrului organizat de acţiune, pregătirea antreprenoriatului existent şi potenţial în vederea accelerării dezvoltării economice şi sociale, pregătirea autorităţilor publice locale partenere pentru acţiuni şi proiecte de susţinere a afacerilor şi a unor acţiuni de marketing în domeniul agroalimentar.
Primarul Florin Mitroi, reprezentantul autorităţii publice a părţii române, a precizat, la momentul semnării contractului de grant: „Suntem siguri că realizarea şi implementarea acestui proiect va determina în comuna Valu lui Traian o importantă dezvoltare economică şi socială, locuitorii având ocazia să-şi valorifice la maxim potenţialul din domeniul agriculturii, a produselor agricole, agroalimentare şi a comerţului".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp