Organizaţia Mariei Stavrositu nu-l vrea pe Constantin Florian în Colegiul 9
Organizaţia Mariei Stavrositu nu-l vrea pe Constantin Florian în Colegiul 9Plecarea din PDL a senatorului Mircea Banias nu a adus doar plusuri, ci şi minusuri şi nu este exclus să creeze noi tensiuni între municipiul Mariei Stavrositu şi organizaţia judeţeană condusă de Christian Gigi Chiru.
Colegiul 9 a rămas fără conducere după dezertarea fraţilor Banias, iar conducerile organizaţiilor mai sus amintite îşi dispută numirea unei conduceri, care trebuie să fie validată şi de Biroul Permanent Naţional. În timp ce Chiru îl vede pe Florian Constantin urmaşul lui Banias peste Colegiul 9, organizaţia municipală nu se lasă „călcată pe coadă" şi vrea să susţină un reprezentant al filialei locale. Printre numele vehiculate se numără cel al prim-vicepreşedinţilor Paul Brânză şi Romulus Mincă. Viitorul preşedinte al Colegiului cu numărul 9 ar putea fi şi candidatul pentru postul de deputat în alegerile parlamentare. Reamintim că în cadrul ultimei şedinţe a Biroului Permanent Judeţean, Mincă s-a arătat interesat să intre în competiţia internă pentru desemnarea viitorului candidat pentru deputaţi pentru Colegiul 9, în timp ce Paul Brânză ar vrea să candideze la Senat pentru Colegiul 4, care a aparţinut senatorului Banias. Şi Florian Constantin ţinteşte deputăţia din Colegiul 9, deşi el este şi responsabil de jumătate din Colegiul 7.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp