Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:58 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Palaz cere strămutarea procesului privind SC Ecological Center

ro

15 Sep, 2010 02:28 976 Marime text
Ieri, prefectul Claudiu Palaz a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie strămutarea procesului cu primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei.

Acesta are ca obiect anularea certificatului de urbanism emis ca urmare a cererii SC Ecological Center SA, în scopul realizării obiectivului de investiţii „Centru de gospodărire deşeuri industriale" pe raza teritorială a oraşului Năvodari. „Întrucât obiectul acestui proces îl reprezintă un centru de deşeuri industriale de mari proporţii, a cărui realizare a suscitat un interes deosebit din partea opiniei publice şi o mediatizare intensă, considerăm că strămutarea ar elimina orice speculaţie în legătură cu decizia instanţei de judecată", a declarat prefectul. Reamintim faptul că prefectul Claudiu Plaz a solicitat pe 8 iunie, la Tribunalul Constanţa, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, anularea Certificatului de urbanism nr. 718/20.12.2007, emis ca urmare a cererii SC Ecological Center SA, în scopul realizării obiectivului de investiţii „centru de gospodărire deşeuri industriale" în oraşul Năvodari.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii