Palaz îl trimite pe Constantinescu la DNA (video + document)
Palaz îl trimite pe Constantinescu la DNA (video + document)


Două decizii luate de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, fac obiectul a două plângeri penale înaintate ieri de prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, către DNA.
Dispoziţia nr. 806 din 23.08.2010, emisă de către Nicuşor
Constantinescu, prin care erau numiţi
noii şefi de secţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă
(SCJU) Constanţa, precum şi Hotărârea CJC nr. 245, tot din 23.08.2010,
privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a procentului
de 20% din sume defalcate din cota de 22% din impozitul pe venit pentru
susţinerea
programelor de dezvoltare locală, a proiectelor de infrastructură şi a
programelor cu finanţare nerambursabilă pe anul 2010 fac obiectul
plângerilor de la DNA. „Din punctul nostru de vedere, numirea medicilor
s-a făcut printr-un abuz, motiv pentru care am depus plângere penală.
Dată fiind calitatea lui Nicuşor Constantinescu, aceea de preşedinte al
CJC, competenţa nu este a Poliţiei sau a unui parchet obişnuit, ci
a DNA. Acuzaţia este de abuz în serviciu", a precizat Claudiu Palaz.
Cea de-a doua plângere se referă la o Hotărâre a CJC, care a căpătat
două forme. „În privinţa HCJC nr.245, ne-am documentat
şi am realizat că aceasta a intrat sub o formă şi a ieşit sub alta.
Într-o formă a fost în cadrul şedinţei CJC spre aprobare şi a ieşit sub
altă formă, anexele fiindu-i schimbate atunci când a
fost trimisă la Prefectură. S-au schimbat chiar şi localităţile din
anexă. Am încercat să consider aceasta o boacănă, dar a fost făcută cu
intenţie. Acuzaţia este tot de înşelăciune şi abuz în
serviciu", a mai adăugat Claudiu Palaz. Din păcate, se mai pregăteşte
ceva pentru Constantinescu. „În studiu se mai află nişte documente, dar
nu am reuşit să finalizăm o concluzie. Este vorba despre o plângere,
nişte documente depuse la Prefectură, care duc la ideea unui şantaj
făcut de Nicuşor Constantinescu. Săptămâna viitoare vom prezenta ceea
ce s-a întâmplat",
a conchis Claudiu Palaz. După aceste afirmaţii, preşedintele CJC a fost
solicitat să-şi exprime punctul de vedere, iar acesta a răspuns: „Să
fie sănătos!"
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp