Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:34 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentarii încep a doua sesiune parlamentară ordinară a anului

ro

01 Sep, 2022 11:47 1421 Marime text



Camera Deputaţilor a fost convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2022 în ziua de joi, 1 septembrie 2022, ora 11. 00, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial.

Plenul Camerei Deputaţilor va fi precedat la ora 9,00 de şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi la 9,30 de şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor – în vechea componenţă.

La Senat, Alina Gorghiu, vicepreşedinte care exercită atribuţiile de preşedinte, a convocat Biroul Permanent joi, la ora 9,30. Grupurile parlamentare se vor întruni la ora 10,00. Totodată, Senatul se va întruni în plen la ora 11.00.

Potrivit reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii