Parlamentarii nostri se lauda ca vor colabora
Parlamentarii nostri se lauda ca vor colabora
Următorii patru
ani vor dovedi dacă interesul de partid sau cel al alegătorilor care i-au
promovat în Parlament va prima
La început de
mandat, parlamentarii de Constanţa reprezentând cele trei partide promovate în
viitorul Legislativ al României susţin că vor colabora pentru soluţionarea
problemelor comunităţilor, fără a ţine cont de apartenenţa politică a colegilor
lor.
Nicolae Moga, ales
pentru prima dată într-o funcţie de demnitate publică, senator în Colegiul 2,
consideră că, în următorii patru ani, trebuie să existe o colaborare foarte
bună între toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică. Cu cinci
deputaţi PSD-işti şi încă un senator alături, Moga consideră că va colabora
foarte bine şi cu ceilalţi. „Cu Iorguş (n.r. deputatul din Colegiul 5, Zanfir
Iorguş) am fost coleg de partid, iar cu Chirilă (n.r. Constantin Chirilă,
deputat în Colegiul 4) sunt prieten. Dacă fac legi bune şi corecte, eventual ne
putem consulta... le voi susţine", a evidenţiat Moga.
„Atâta timp cât
noi ne ocupăm de problemele administrative ale judeţului şi nu de cele
politice, cred că toţi cei 14 parlamentari de Constanţa ar trebui să colaborăm.
Pe mine nu mă interesează că unul are carnet roşu, altul galben sau
portocaliu", a precizat deputatul Colegiului 4, democrat-liberalul Constantin
Chirilă.
Debutant în planul
politicii la nivel naţional, consilier judeţean din iunie 2008, Mihai Lupu
priveşte mandatul care i-a fost încredinţat de locuitorii zonei arondate
colegiului său ca pe o responsabilitate pe care trebuie să o ducă până la capăt
cu brio. „Problemele oamenilor nu ţin de doctrina fiecărui partid, nici de
culoarea lor. Nu neg însă faptul că există tendinţa de a-l sabota pe celălalt
parlamentar care nu se pliază doctrinei tale. Noi trebuie să fim în interesul
cetăţeanului. Deci, categoric am să colaborez cu toţii parlamentarii", a
declarat Lupu.
Opoziţia şi puterea la masa
colaborării
Senatorul PNL Puiu
Haşotti vede colaborarea cu ceilalţi parlamentari ca fiind una în interesul
cetăţeanului: „În mod normal, va fi o relaţie absolut obişnuită ca membru al
unui partid de opoziţie, însă. Interesul local este un lucru şi apartenenţa
politică este altceva. Voi sprijini întotdeauna iniţiativele pe care le voi
considera benefice pentru cetăţeni, dar din punct de vedere politic, voi fi în
disonanţă".
Colegul de Cameră,
social-democratul Alexandru Mazăre, a subliniat că responsabilităţile unui
parlamentar sunt atât faţă de cetăţenii din colegiul în care a fost ales, cât
şi faţă de întreg judeţul. Totodată, existenţa a doar trei partide în Parlament
a simplificat, în opinia sa, situaţia. „Cu colegii din PNL am colaborat foarte
bine în anii anteriori, iar cu cei de la PD-L... realitatea s-a schimbat", a
afirmat Mazăre. Senatorul PSD a ţinut să sublinieze că „politica e o artă a compromisului"
şi speră că în relaţia cu actualii parlamentari PD-L vor găsi puncte de vedere
asemănătoare, pentru a evita ciocnirile din trecut. „Sunt deschis la colaborare
şi sper să existe reciprocitate. E inutil să rămânem cramponaţi în dispute
inutile şi păguboase", este de părere Alexandru Mazăre. Primul test al acestei
posibile sau nu colaborări va fi aprobarea bugetului de stat, unde senatorul
PSD aşteaptă să aibă susţinerea celorlalţi parlamentari de Constanţa, astfel
încât amendamentele să treacă, iar judeţul să obţină bani mai mulţi. „Sper să
fim băieţi deştepţi şi să avantajăm judeţul Constanţa", a conchis Alexandru
Mazăre.
Unicul senator PD-L,
Mircea Banias, şi-a manifestat disponibilitatea de a colabora atât cu
reprezentanţii PSD, cât şi cu cei de la PNL „pentru proiecte spre binele şi
interesul Constanţei".
„Perioada de campanie
trebuie dată uitării. Acum avem o datorie faţă de oamenii care ne-au învestit
în funcţii. E absurd să pui divergenţele personale sau politice în faţa
interesului comunităţii", a ţinut să sublinieze senatorul PD-L de Constanţa,
Mircea Banias.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp