Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:45 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentarii PNL Constanţa nu vor participa la şedinţele pentru învestirea Guvernului

ro

09 Feb, 2012 00:00 1059 Marime text

Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal a anunţat printr-un comunicat de presă că cei trei parlamentari liberali constănţeni, deputaţii Gheorghe Dragomir şi Mihai Lupu, dar şi senatorul Puiu Haşotti, nu vor participa la nicio şedinţă privind învestirea noului guvern.

Cei trei parlamentari nu vor participa nici la audierile miniştrilor în comisii, nici la votul pentru învestitura Guvernului, pentru că nu doresc să legitimeze prin prezenţa lor perpetuarea actualului sistem de putere al lui Traian Băsescu. În accepţiunea parlamentarilor PNL Constanţa, partidele din coaliţia de la putere sunt cele care trebuie să-şi asume pe faţă, în văzul lumii, al protestatarilor din stradă şi al tuturor cetăţenilor, răspunderea pentru votul pe care îl dau.

Vicepreşedintele filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, deputatul Mihai Lupu, consideră că desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier reprezintă încă o sfidare la adresa opiniei publice. „Prin nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea Guvernului, preşedintele Traian Băsescu ne transmite că nu îl interesează nemulţumirea şi solicitările cetăţenilor, ci doar că în această ţară decide doar el alături de serviciile secrete", susţine deputatul Mihai Lupu. La rândul său, deputatul Gheorghe Dragomir este de părere că „Noul Guvern Ungureanu este format dintr-un traseist politic la Interne, clientul lui Boc la Educaţie, consilierul Ancăi Boagiu la Transporturi, prietenul EBEI şi fiu de sponsor la Comunicaţii, un apropiat al lui Videanu la Finanţe, omul lui Seculici şi Falcă la Muncă, protejatul Elenei Udrea la Dezvoltare şi un inginer mecanic la Economie".

PNL Constanţa solicită demisia lui Ungureanu din funcţia de şef al SIE

Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal consideră că desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea noului guvern este nu doar imorală şi îngrijorătoare într-un stat care se vrea a fi democratic, ci şi ilegală, motiv pentru care solicită demisia imediată a acestuia din funcţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii