Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:58 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Partidele politice cantaresc candidaturile la Parlament

ro

26 Jul, 2004 00:00 1053 Marime text

A inceput febra pregatirilor pentru alegerile generale

Listele PNL-PD pentru Parlament vor trebui sa prezinte politicieni noi, despre care nimeni nu poate spune ca sunt corupti * Criterii impuse de conducerea PRM: candidatul trebuie sa aiba studii universitare, sa fi dus munca de partid eficienta, sa se poata orienta rapid in politica si, eventual, sa cunoasca limbi straine * Alegerile preliminare vor avea loc in filialele PSD din toata tara imediat dupa Congresul extraordinar al partidului, iar candidatii vor fi desemnati prin vot secret

Partidele politice se pregatesc de intocmirea listelor pentru alegerile parlamentare intr-un ritm mai alert decat la scrutinul precedent, atunci cand au intrat in campania electorala fara a avea numele tuturor candidatilor.Consiliul de Conducere a Aliantei PNL-PD va decide, in curand, asupra raporturilor intre cele doua formatiuni. Conform intelegerii, scorul obtinut la locale in fiecare judet da dreptul unuia dintre cele doua partide sa ocupe primele locuri la parlamentare. De asemenea, liderii Aliantei au libertatea de a renunta la nume suspecte de coruptie sau a caror imagine publica a avut de suferit. Listele PNL-PD pentru Parlament vor trebui sa prezinte politicieni noi, despre care nimeni nu poate spune ca sunt corupti, iar seriozitatea in intocmirea listelor este o responsabilitate care apasa atat pe Consiliul Aliantei, cat si pe cei doi co-presedinti care le semneaza, a declarat, sambata, co-presedintele Aliantei D.A., Traian Basescu. La Constanta, Stelian Dutu si vicepresedintii Tanase Barde, Ion Popescu si Gheorghe Buriac au fost desemnati sa ocupe primele pozitii pe viitoarea lista de candidati din partea judetului Constanta pentru Parlamentul Romaniei ai Aliantei D.A. Vicepresedintele PD Constanta, Dumitru Moinescu, care detine si functia de membru al Biroului Permanent National, a declarat ca nu au fost respectate intru totul recomandarile de la centru cu privire la desemnarea candidatilor pentru Parlament. In cazul PNL, nu au voie sa candideze la generale liberalii care ocupa, dupa locale, un post de primar, viceprimar, presedinte sau vicepresedinte al unui consiliu judetean. Pentru accederea pe liste a candidatilor, conducerea PNL a stabilit un set de criterii bazat pe varsta, experienta politica, studii si proiecte legislative pe care candidatul are de gand sa le initieze. La fiecare organizatie judeteana, o comisie speciala a analizat dosarele candidatilor si a decis ordinea candidatilor PNL pe listele Aliantei. Ultimul cuvant il va avea, insa, Delegatia Permanenta a partidului. Pe lista de candidati elaborata la Constanta au fost inscrisi Puiu Hasotti, Mircea Iustian (oameni care au experienta Camerei Deputatilor si Senatului), Virgil Serbu si Gheorghe Dragomir. Listele organizatiilor PD pentru alegerile parlamentare vor fi aprobate de conducerea partidului in cursul saptamanii viitoare. Dupa analiza din BPN, ultimul cuvant asupra listelor democratilor il va avea liderul partidului, Traian Basescu. Pentru accederea pe listele parlamentare, criteriile de gestiune a carierei politice, ce fac parte din statutul PD, vor avea cea mai mare pondere, referindu-se, in special, la activitatea in cadrul organizatiei judetene.

Comisii de cadre si candidati desemnati de "centru"

Pentru alegerea candidatilor, PRM are o "Comisie de cadre", condusa de liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor. Comisia primeste propuneri de la filiale, precum si de la grupurile parlamentare ale PRM. Fiecare potential candidat are o fisa cu aptitudini, preferinte si personalitate. Candidatul trebuie sa aiba studii universitare, sa fi dus munca de partid eficienta, sa se poata orienta rapid in politica si, eventual, sa cunoasca limbi straine. Decizia privind prezenta pe liste va fi luata de conducerea PRM, "cu girul" lui C.V. Tudor, si ar putea fi supusa, eventual, validarii in Consiliul National al partidului din luna septembrie. Alegerile preliminare in cadrul filialelor PSD, privind intocmirea listelor electorale pentru Parlament, vor avea loc in septembrie, insa zece la suta din candidatii partidului vor fi desemnati de la "centru". Alegerile preliminare vor avea loc in filialele PSD din toata tara imediat dupa Congresul extraordinar al partidului, candidatii urmand sa fie desemnati prin vot secret. Criteriile de selectare a candidatilor PSD la alegerile interne solicita candidatilor cunoasterea unei limbi straine, sa aiba o imagine publica buna si sa fie absolventi de studii superioare. In cazul in care castiga alegerile, candidatilor li se cere sa renunte sa se mai ocupe de propriile afaceri. Pana la sfarsitul lunii, conducerea PSD se va intalni cu liderii de filiale pentru a stabili toate criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca potentialii candidati, procedura prealegerilor interne si data limita pana la care acestea vor fi organizate. La PUR, filialele care au obtinut peste zece la suta la alegerile locale au dreptul sa-si desemneze propriii candidati la parlamentare, acest lucru fiind decis de conducerea partidului. Regula nu se va aplica in cazul organizatiei Constanta, unde PUR a obtinut un scor care nu permite independenta in elaborarea listelor de candidati pentru Parlament. Pentru restul organizatiilor judetene, Biroul Permanent al partidului va lua o decizie la sfarsitul lunii august, insa numai dupa ce va sti clar in ce forma va trece de Camera Deputatilor Legea alegerilor parlamentare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii