PD a decis excluderea din partid a senatorului Viorel Pana
PD a decis excluderea din partid a senatorului Viorel Pana
09 Jun, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1121
Marime text
In cadrul Consiliul National de Coordonare desfasurat la Bucuresti
Vasile Pelin si Stelian Dutu au fost numiti in functiile de secretari pe probleme organizatorice
Intrunit sambata la Bucuresti, Consiliul National de Coordonare al Partidului Democrat a adus numeroase schimbari in viata interna a partidului. La consiliul desfasurat, sambata, in sala "C.A. Rosetti" a Palatului Parlamentului au fost prezenti 617 membri care au avut de aprobat, printre altele, propunerile de modificare a statutului partidului, prezentarea propunerii de excludere din partid a senatorului Viorel Pana si prezentarea candidatilor la functiile disponibile in Biroul Permanent National. Primul punct de pe ordinea de zi a fost proiectul de modificare a Statutului PD, care a fost aprobat dupa o analiza in Colegiul Director. Astfel, PD a consfintit integrarea in structurile partidului a Organizatiei Oamenilor de Afaceri si a aprobat anumite drepturi si obligatii ale membrilor partidului, cum ar fi "excluderea din partid a membrilor care ocupa functii la nivel national in interiorul partidului sau in afara partidului, alesi sau numiti, cu exceptia celor alesi de Conventia Nationala se hotaraste prin votul CNC la propunerea BPN si se comunica celui in cauza, in scris, in cel mult 5 zile". Modificari au mai fost aduse si la componenta si structura BPN, care va fi alcatuit din 13 vicepresedinti si 21 de secretari executivi. Democratii au aprobat si un proiect de hotarare conform caruia se acorda posibilitatea de a candida pentru functii din structurile Partidului Democrat si membrilor de partid care, la data depunerii candidaturii, nu indeplinesc conditiile de vechime in partid si ca militant prevazute in statut.Raportul politic al presedintelui PD
In alocutiunea sa, presedintele Traian Basescu a fost ferm in ceea ce priveste viitorul partidului. El a subliniat ca obiectivul numarul unu al PD pentru viitoarele sapte luni sunt alegerile locale din 2004: "Nu putem spera intr-un rezultat bun daca nu ne vom aseza temelia in alegerile locale, partidul trebuie sa intre in stare de lucru, iar Consiliul National de Coordonare trebuie sa fie semnalul partidului pentru activitatea specifica unei campanii electorale". Basescu a reamintit ca cei zece ani pe care i-a sarbatorit partidul de curand coincid cu cererea de reinscriere a partidului la Tribunalul Bucuresti, asa cum prevede noua Lege a partidelor politice. Presedintele PD a subliniat ca, daca vor reusi sa castige un numar mai mare de voturi si in mediul rural, partidul va obtine la viitoarele alegeri aproximativ 22-25% din optiunile electoratului. Viitoarea strategie electorala adoptata de PD va fi aceea de a face politica cu si pentru cetateni. Basescu a subliniat, in numeroase randuri, ca politica se face printre oameni, pentru a afla care sunt problemele si pentru a fi mai aproape de oameni si, cel mai important, sa aiba capacitatea de a asculta. Nimeni nu are dreptul sa propuna ceea ce nu poate realiza, iar obiectivele PD sunt realizabile.Viorel Pana nu mai este membru PD
Poate cel mai aprins punct de pe ordinea de zi a fost propunerea de excludere a senatorului Viorel Marian Pana din partid. Pentru a incerca sa schimbe decizia colegilor sai de partid, Pana a venit insotit la Bucuresti de cinci autocare in care se aflau membrii din organizatiile din Cernavoda si Agigea. Pentru ca nu aveau acreditare, acestia nu au putut intra in sala de sedinta. Vasile Blaga a prezentat activitatea si declaratiile din ultimul timp ale senatorului Pana si s-a ajuns la concluzia ca acesta a incalcat statutul partidului, iar declaratiile sale politice pot, mai degraba, sa fie asemuite cu cele ale adversarilor lor politici.Sorin Frunzaverde, cel care, timp de aproape trei saptamani, s-a aflat la Constanta pentru rezolvarea problemelor, a precizat si el ca schimbarile din interiorul organizatiei Constanta sunt menite sa consolideze organizatia, insa, pe parcursul sederii sale in judetul nostru, s-a confruntat cu opozitia senatorului. Pentru ca a incalcat numeroase articole din statutul partidului, s-a solicitat excluderea senatorului din PD. Cu toate ca in statut era prevazut ca votul sa fie secret, la solicitarea senatorului Pana si dupa votul membrilor prezenti in sala, s-a decis ca votul sa fie deschis. Cu doar doua voturi impotriva si nici o abtinere s-a decis excluderea senatorului Viorel Marian Pana din PD. In acest moment, prin excluderea de sambata, la Constanta democratii nu mai au grup parlamentar in Senat.Doi constanteni ocupa functii in BPN
Un alt punct de pe ordinea de zi a fost si prezentarea candidatilor pentru functiile disponibile in Biroul Permanent Judetean. Din organizatia Constanta s-au inscris pentru functia de secretari Vasile Pelin si Stelian Dutu. In urma votului secret, cei doi au obtinut un numar suficient de voturi pentru a fi numiti in functiile pentru care au candidat. Functia de vicepresedinte, care, pana de curand, a fost ocupata de Pana, i-a revenit lui Radu Berceanu.Traian Basescu a incheiat CNC intr-un mod optimist. El a reamintit ca obiectivul partidului trebuie sa fie alegerile locale si cele generale. Prin declaratia sa, a dat de inteles ca va mai candida pentru functia de primar general: "Nimeni nu poate spera sa ajunga parlamentar daca nu poate mai intai sa fie primar, asa cum nici Traian Basescu nu poate sa ajunga presedinte sau prim-ministru daca mai intai nu va mai fi inca o data primar general". El a recomandat tuturor organizatiilor judetene sa inceteze orice divergente cu PNL, pentru ca exista posibilitatea incheierii unor aliante preelectorale. Deja la nivel central liderii celor doua formatiuni politice au avut discutii de principiu, in acest sens.Referindu-se la judetul nostru, Basescu a recomandat organizatiei judetene sa incerce sa obtina sprijinul liberalilor in vederea sustinerii lui Stelian Dutu pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean. PD este, in acest moment, un partid cu multe figuri noi, dar a venit timpul schimbarii, ei reprezinta viitorul, sunt cativa care reprezinta prezentul si nu mai sunt cei care reprezinta trecutul", a conchis Traian Basescu.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii