PD cere demisia lui Martin
PD cere demisia lui Martin
24 May, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
792
Marime text
Liderii Organizatiei judetene a Partidului Democrat au solicitat reprezentantului Guvernului in teritoriu, la sfarsitul saptamanii trecute, printr-o adresa oficiala, sa faca publice numele persoanelor inscrise pe lista intocmita de prefect si inaintata presedintelui Tribunalului Constanta, in vederea tragerii la sorti a presedintilor si loctiitorilor birourilor electorale ale sectiilor de votare din judetul Constanta. Totodata, presedintele Partidului Democrat Constanta, Stelian Dutu, a precizat ieri, in cadrul conferintei saptamanale de presa, ca se vor face informari catre Guvernul Romaniei, Biroul Electoral Central, cat si Autoritatea Electorala Centrala, cu privire la abuzurile prefectului Gheorghe Martin. "Noi am sesizat in mai multe randuri faptul ca reprezentantul Guvernului in teritoriu incalca flagrant art.114 din Legea nr.67/2004 a alegerilor locale. Aceasta abatere se sanctioneaza cu demiterea din functia pe care o exercita in prezent, atata timp cat participa la diverse actiuni cu caracter electoral", a mai adaugat Stelian Dutu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii