PD-L va avea directori la sanatorii, dupa Paste
PD-L va avea directori la sanatorii, dupa PastePreşedintele filialei judeţene PD-L Constanţa, senatorul Mircea Banias, ne-a declarat că, din câte ştie, a rămas ca ordinele de numire să fie semnate de către ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, după perioada sfintelor sărbători de Paşte.
Reamintim că PD-L şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că PSD şi-a numit directori la unele instituţii publice despre care democrat-liberalii susţin că le-ar reveni lor, în urma protocolului dintre cele două partide. Aşa se face că, la Sanatoriul Mangalia, ministrul Bazac l-a numit în funcţia de director pe Iulian Pralea, iar pentru Sanatoriul Techirghiol, pesediştii îl aveau pregătit pe Adrian Teodor Picoiu. În urma discuţiilor purtate la nivel central cu preşedintele PD-L, Emil Boc, pedeliştii constănţeni au obţinut promisiunea că se va rezolva. Aşadar, se pare că, după Paşte, Indiran Logofătu (PD-L) va fi numită director al Sanatoriului Techirghiol, iar la Mangalia, pesedistul Pralea ar urma să fie revocat din funcţie şi înlocuit cu Laura Condur (PD-L).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp