Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:15 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PDL Constanţa a cerut demisia lui Vădan

ro

23 Oct, 2010 00:00 1505 Marime text

Primarii democrat-liberali şi-au exprimat încă o dată nemulţumirea faţă de faptul că nu au fost sprijiniţi de propriul partid în accesarea fondurilor europene, ba mai mult că li s-ar fi pus în unele situaţii beţe în roate.

La şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PDL Constanţa de aseară au fost prezenţi mai mulţi primari democrat-liberali care şi-au spus ofurile cu privire la dificultăţile întâmpinate în accesarea fondurilor europene. Printre ei s-a aflat şi primarul oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai, care s-a arătat foarte nemulţumit de prestaţia directorului Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Mihai Vădan. Primăria Ovidiu a depus spre finanţare un proiect în cadrul Măsurii 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice“, care a fost declarat eligibil, dar nefinanţabil după ce anumite criterii din ghidul de finanţare au fost schimbate cu câteva zile înainte să se închidă termenul de depunere a proiectelor. Potrivit deputatului Constantin Chirilă, proiectul oraşului Ovidiu ar putea fi redepus în sesiunea din decembrie, sau în următoarea, de după Revelion. Parlamentarul s-a arătat la rândul său indignat de faptul că sunt judeţe care au câştigat 16-17 proiecte, adăugând: „Domnul Vădan nu este străin de această situaţie, există o filieră a consultanţilor“. Reprezentanţii PDL Constanţa au mai spus că au cerut chiar demisia şefului APDRP Mihai Vădan.

Primarul Bocai, supărat pe atitudinea de la vârful APDRP

Potrivit primarului Dumitru Bocai, proiectul despus spre finanţare pe Măsura 125 se referea la reabilitarea drumului care face legătura între fermele agricole de pe raza satului Poiana. „Când ai 150 de milioane de euro şi 40 de judeţe, tu care gestionezi ai grijă cum să fie repartizaţi. Colegul meu Vădan este om politic, numit pe funcţie ca urmare a rezultatelor obţinute de partid în întreaga ţară, iar datoria lui este să aibă un comportament echitabil, corect faţă de toţi“, a declarat primarul oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii