Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:04 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PDL şi banii RATC-ului Stavrositu - „Mazăre foloseşte regiile Primăriei în campanie"

ro

06 Feb, 2012 00:00 2313 Marime text
cap_4.jpg Conducerea PDL acuză

Conducerea organizaţiei municipale a PDL Constanţa a prezentat ieri un punct de vedere în legătură cu situaţia economico-financiară prin care trece regia de transport în comun a oraşului, prin vocea lui Gheorghe Mocanu, în calitate de preşedinte al Comisiei de muncă şi protecţie socială din cadrul organizaţiei municipale.

Mocanu a afirmat că Regia Autonomă de Transport în Comun nu a primit compensările de la Casa Judeţeană de Pensii deoarece „directorul regiei, Dumitru Coiciu, refuză să semneze acordul cadru cu CJP, acord care l-ar pune în dificultate pe managerul regiei de transport, care ar fi distribuit abonamente gratuite cu antetul „Corp Control", unui număr mare de cetăţeni care nu se încadrează în condiţiile prevăzute de Legea 92/2007". Potrivit lui Mocanu, numărul acestor abonamente diferă de la an la an şi este o practică folosită de regie din anul 2005.

Mocanu, care a condus sindicatul paralel din RATC, nerecunoscut de conducerea regiei, mai spune că în perioada anilor electorali 2008 - 2009 „RATC a trecut pe costuri, printr-o decizie a Consiliului de Administraţie, circa 5.000 de litri de motorină pentru activitatea cultural-sportivă a angajaţilor, în condiţiile în care regia nu ar fi implicată în competiţii de acest gen. Acelaşi Mocanu a evidenţiat faptul că „în litigiile pe care le are, RATC este reprezentată de avocaţi şi nu de juriştii angajaţi ai regiei, practica ducând la cheltuieli suplimentare nejustificate". Potrivit lui Mocanu, mai mulţi salariaţi RATC vor face plângere penală împotriva conducerii RATC, având la bază prevederile art. 272 din Legea 31/1990.

Mocanu a condus sindicatul fantomă al RATC

Mocanu a iniţiat şi condus mişcarea paralelă din RATC afiliată Sindicatului profesional al transportatorilor şi activităţi conexe. Practic, 80 din cei 1.100 de lucrători ai RATC au fost reprezentaţi de acest personaj, care acum s-a retras din fruntea sindicatului, dar îl sprijină în continuare prin intermediul Asociaţiei Creştine a Muncii. Mocanu a intentat 20 de procese conducerii RATC. Spune că ar fi câştigat 11 dintre ele, deşi nu a prezentat rezoluţia instanţei, 3 au fost pierdute şi alte 4 procese penale se află pe rolul instanţei. Mocanu este membru PDL din 17 mai 2007.

Cum răspunde conducerea RATC acuzaţiilor?!

stavro_ratc_2.jpg

În replică la cele declarate de pedeliştii constănţeni, directorul general al RATC Constanţa, Dumitru Coiciu, susţine că declaraţiile acestora „n-au valoare" şi că totul nu este decât o răzbunare a unor foşti salariaţi. Coiciu a precizat că a concediat „vreo cincisprezece inşi" de la „celălalt sindicat" (nu cel unde lider este Timur Ibram) şi de aici i s-ar trage toate ponoasele. „Cine este acest Mocanu, că e pentru prima dată când aud de el?", a întrebat şeful regiei de transport. „Sunt nişte dobitoci şi nişte cretini. Am furat-o eu şi am dus-o acasă..., le-am furat pe toate...", ne-a mai spus Coiciu referitor la acuzaţiile privind cei 5.000 de litri de motorină. „Au fost Curtea de Conturi, Garda Financiară, o mie de controale... În toţi anii ăştia nu ar fi găsit nimic? Mănâncă borş. Nu mă interesează, pe scurt. N-are nicio valoare", a încheiat directorul general al RATC, Dumitru Coiciu.

Stavrositu: „Mazăre foloseşte regiile Primăriei în campanie"

La rândul său, deputatul Maria Stavrositu a precizat că nu este normal ca primarul să folosească regiile subordonate Consiliului Local în timpul campaniilor electorale, folosind bani din bugetul local. Totodată, deputatul spune că nu este normal ca Timur Ibram să fie şi lider de sindicat în cadrul RATC şi consilier local în CL, care reprezintă „patronatul".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii