Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:30 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Penelistii spun ca Tusac a mintit

ro

12 Mar, 2009 02:58 1550 Marime text
Ultimii, dar nu cei din urmă, peneliştii din Mangalia au marcat şi ei un nou episod din ciclul „scrisorilor" către cetăţenii oraşului. Pentru că nu mai au posibilitatea să îşi exercite funcţiile în care au fost aleşi de localnici, peneliştii au decis să aleagă acest mod original, dar deja tradiţional la Mangalia, cel al mesajelor puse în cutiile poştale.

În fluturaşul trimis locuitorilor Mangaliei, peneliştii, „ca partid de opoziţie", afirmă că realitatea celor nouă luni de mandat al primarului Tusac este una sumbră. În mesaj se spune că primarul Tusac minte când „afirmă că activitatea în primărie este îngheţată din cauza consilierilor. El nu are nevoie de avizul consilierilor locali ca să dea certificate de urbanism, avize de construcţii, de funcţionare şi să elibereze orice fel de acte şi documente - nu vrea să le dea!". „Tusac minte când arată cu degetul înspre alţii, în loc să-şi asume incompetenţa şi indolenţa. Cine nu a văzut gropile de pe străzi sau haitele de câini care au împânzit oraşul?". „Acelaşi Tusac minte când spune că actualul Consiliu Local este dizolvat. Numai instanţa poate decide dacă este sau nu dizolvat un Consiliu Local şi nicidecum Tusac. Nu s-a prezentat la şedinţe în 2009, încercând să forţeze, astfel, dizolvarea consiliului. El vrea să conducă singur!".
În continuarea scrisorii adresate cetăţenilor Mangaliei se mai spune că „Tusac minte când spune că preţul gigacaloriei nu a fost redus din cauza consilierilor. Consilierii au aprobat noul preţ în şedinţa din 2 februarie 2009, însă Tusac a preferat să conteste legalitatea acesteia decât să pună în aplicare hotărârea de ieftinire". „Tusac a minţit când a promis că va atrage fonduri de la Consiliul Judeţean către Mangalia. Tot ce a făcut până acum a fost să trimită către Constanţa fondurile Mangaliei, prin firme precum Polarisul sau a încercat să ne subordoneze Constanţei printr-un SRL care urma să preia toate serviciile publice subordonate Consiliului Local!". „Tusac a minţit când a spus că va drămui banii noştri, fără a-i cheltui pe festivaluri populiste şi pe cultul personalităţii. Singurele realizări în cele 9 luni sunt festivalurile şi petrecerile de tot felul, pe bani publici. Centrul Mangaliei a ajuns un kitsch, cu tarabe de lemn şi corturi ieftine!".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii