Pensionarii cer dreptul la viata
Pensionarii cer dreptul la viata
18 Jun, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1050
Marime text
„Nu avem locuinte si locuri de munca, traim in conditii degradante, la limita rabdarii“, asa si-au inceput pensionarii protestul adresat guvernantilor, parlamentarilor si presedintiei.
Inarmati cu sticle de apa si palarii generoase, pensionarii au protestat sambata in fata Prefecturii. Actiunea a fost organizata de Partidul Popular si al Protectiei Sociale (PPPS) si Sindicatul Pensionarilor. Oamenii au cerut o noua lege a pensiilor care sa asigure supravietuirea si un trai decent, respect o pensie minima de 80% din salariul minim, asigurarea gratuita a asistentei medicale si a medicamentelor pentru pensionarii cu venit sub cel mediu pe economie si o serie de masuri pentru imbunatatirea muncii agricole si a sistemului de pensii pentru tarani. Pensionarii sustin ca voturile lor au fost insistent vanate de toate partidele politice cu prilejul campaniilor electorale. "Aproape jumatate din deputati si senatori se afla in Parlament gratie voturilor noastre. Parlamentarii nu ne reprezinta nici pe noi, dar nici pe cei defavorizati, desi s-a promis bunastare in toate campaniile electorale. Deputatii si senatorii reprezinta interesele partidelor care i-au inscris pe listele electorale", sustin pensionarii intr-un apel adresat presedintelui Traian Basescu. Presedintele PPPS, Marian Mandescu, a declarat ca subprefectul Claudiu Palaz a oferit asigurari vizavi de transmiterea apelului catre Guvern. "Parlamentarii Constantei nu au venit nici de aceasta data, desi au fost invitati oficial. Este inca o dovada ca problemele pensionarilor nu ii intereseaza", a mai spus Mandescu.Scris de: {autor}Cristina RACOARE{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii