Peremistii isi ofera sprijinul
Peremistii isi ofera sprijinul
03 Apr, 2009 03:02
ZIUA de Constanta
1184
Marime text

„Biroul Executiv Judeţean al PRM îşi anunţă public
intenţia de a lansa un dialog politic local în vederea negocierii unor formule
de parteneriat", se arată la începutul scrisorii deschise a PRM Constanţa.
Ieri, liderul organizaţiei judeţene a PRM Constanţa, Niculae Gheorghe, a adresat un mesaj tuturor formaţiunilor politice din municipiu, prin care oferă, în numele organizaţiei pe care o conduce, sprijinul „în vederea realizării unui dialog politic constructiv având ca scop identificarea celor mai potrivite soluţii pentru diminuarea efectelor crizei economice". „Dorim să dăm asigurări depline cu privire la seriozitatea şi transparenţa demersului nostru". Există o mare probabilitate ca demersul peremiştilor - de altfel de admirat - să fie din start sortit eşecului. Asta în condiţiile în care, de nenumărate ori, membrii partidului lui Vadim au fost respinşi şi nebăgaţi în seamă de colegii de breaslă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii