Peremistii, laudati de centru pentru numai 11,74%
Peremistii, laudati de centru pentru numai 11,74%
Peremiştii şi-au manifestat, ieri, mulţumirea faţă de rezultatele obţinute la alegerile din 7 iunie, la Constanţa, evidenţiind că acestea au fost consecinţa mai multor factori. „PRM a demonstrat că nu şi-a încheiat cariera istorică. Suntem satisfăcuţi de rezultatul obţinut la Constanţa. PRM a dat trei europarlamentari, în condiţiile în care anul trecut nu a reuşit nici măcar să treacă pragul parlamentar", a susţinut liderul PRM Constanţa, Niculae Gheorghe. Mai mult, chiar dacă, la lansarea oficială de la Constanţa a candidaţilor pentru PE, Corneliu Vadim Tudor a criticat lipsa de organizare a evenimentului şi a alegerilor care băteau la uşă, scorul de 11,74% dintre sufragii, obţinut la Constanţa, prestaţia şi eforturile celor din organizaţia constănţeană au fost apreciate. Practic, 15.229 de cetăţeni au pus ştampila în dreptul PRM-ului, cel mai bun scor fiind obţinut la Medgidia - 19.20%, a urmat Cernavodă - cu 18,62%, Costineşti - 17,92%, Mangalia - 15,55% şi Băneasa - 15,46%.
Liderul peremist de la Constanţa a ţinut să explice care au fost motivele pentru care preşedintele partidului i-a criticat în urmă cu aproape două săptămâni, în scurta sa vizită de la Constanţa. „Cineva l-a dezinformat în legătură cu prezenţa oamenilor noştri în secţiile de votare. Acesta a fost principalul motiv al atitudinii sale". Şi lipsa lui Niculae Gheorghe de la prezidiu a ridicat semne de întrebare, însă şi aceasta a fost explicată: „Eu m-am ocupat de organizare, trebuia să primesc organizaţiile din teritoriu, nu toate au putut ajunge în timp util". Cu alte cuvinte, ceea ce cu toţii am văzut nu a fost decât o aparenţă, chiar dacă sunt bine cunoscute relaţiile reci existente între centru şi organizaţia de la Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp