Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:23 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Persoanele infectate HIV beneficiaza de servicii de consultanta

ro

27 Oct, 2006 00:00 924 Marime text
Fundatia "Alaturi de Voi" Romania (ADV), impreuna cu Prefectura Constanta deruleaza proiectul "Servicii de Informare, Consultanta si Asistenta Juridica pentru persoanele infectate si afectate HIV/SIDA". Acest proiect este finantat de Uniunea Europeana, prin programul Phare cu 63.741 euro si cofinantat de Fundatia ADV cu 7.083 euro si implementat in trei judete din tara, printre care si Constanta. Obiectivul general al proiectului il constituie promovarea si apararea drepturilor persoanelor infectate si afectate HIV/SIDA in lupta impotriva stigmatizarii si discriminarii.Presedintele ADV Constanta, Mirela Ivan, sustine ca gradul de informare a persoanelor infectate HIV cu privire la drepturile prevazute de legislatia in vigoare este esential. Printre drepturile frecvent incalcate se numara nerespectarea confidentialitatii, pierderea locului de munca, privarea accesului la educatie in scoli normale, la tratamentul stomatologic etc.Directorul general din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infectioase Constanta, Sorin Rugina, a afirmat ca impactul fenomenului epidemiologic a facut ca relatia doctor-pacient sa devina foarte stransa. "Tratamentul medicamentos reprezinta doar 25% din asistenta pacientului, cu efect doar de supravietuire", a sustinut Sorin Rugina. Sprijinul, modul de abordare, integrarea sociala sunt aspecte care nu trebuie ignorate. In evidenta judetului Constanta se afla 840 de pacienti in tratament si alti 696 pacienti tinuti sub observare. Avand in vedere ca 61% din pacienti nu prezinta simptome, Constanta se poate lauda cu ingrijirea de calitate de care beneficiaza persoanele infectate cu HIV. In cadrul Spitalului Clinic de Boli Infectioase este depistata seropozitiv in medie o persoana pe saptamana.Seful de Serviciu Integrare Europeana si Relatii Externe Prefectura Constanta Ileana Gugoasa a sustinut ca din punct de vedere al mentalitatii si serviciilor oferite persoanelor infectate, judetul se afla foarte aproape de Uniunea Europeana si exista un numar de sase fundatii care lupta pentru acest grup.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii