Petre „Va veni tornada PDL peste PSD"
Petre: „Va veni tornada PDL peste PSD"De ce este linişte în PDL? Urmează furtuna?
Dacă sunt tensiuni, nu e bine. Dacă este linişte, iar nu este bine, vine furtuna. Sigur, liniştea îi deranjează în special pe pesedişti care îşi pun mari speranţe într-o atmosfera cât mai agitată în interiorul partidului mai ales când toată lumea ştie că singurul partid care poate da candidaţi câştigători, atât pentru Primăria Constanţa şi preşedinţia Consiliului Judeţean, cât şi pentru primăriile din judeţ este PDL. Chiar dacă mai avem destule lucruri de pus la punct, putem spune că am învăţat din greşeli, ne rezolvăm problemele în interior şi nu mai poate fi vorba de a ne găsi adversari printre noi. Iar furtuna da, va fi, însă în 2012. Şi nu furtuna, ci tornada PDL peste PSD.
Unde s-au ascuns liderii? Sunt chiar „pe teren", aşa cum declară?
Ştiu că fiecare parlamentar, după ce ajunge acasă, nu stă. Daca stă, o să-i stea şi norocul în 2012. Poate că într-adevăr avem o expunere mediatică mai redusă în ultima perioadă de timp, însă şi când am avut expunere excesivă, aceasta a fost mai mult negativă decât pozitivă. Cred că acum trebuie să ne concentrăm foarte mult pe munca de la om la om, pe contactul cu electoratul, iar din punct de vedere mediatic să ne manifestăm atunci când trebuie, cu responsabilitate.
De ce trenează stabilirea alegerilor interne?
Suntem în aşteptarea calendarului pe care îl va stabili Biroul Permanent Naţional. Sigur acum sunt alte priorităţi - mişcările sindicale, asumarea răspunderii Guvernului, moţiunea de cenzură. Totuşi, eu sper că până la sfârşitul anului să avem conduceri legitime în toate localităţile judeţului Constanţa, precum şi la nivelul Biroului Permanent Judeţean (BPJ) pentru a putea dedica în totalitate anul 2011 pregătirii alegerilor locale.
S-a putut observa o implicare firavă a PDL Constanţa în evenimentele din ultima perioadă (greve, proteste şi chiar acţiuni la care era necesară prezenţa preşedintelui PDL). În general, se poate vorbi despre un PDL care nu deţine iniţiativa politică în Constanţa. Care este motivul?
În două rânduri, am fost în sediu alături de parlamentari atunci când am fost pichetaţi de sindicalişti. Sigur, nu putem fi peste tot, vă spun însă la fel de sigur că nu ne manifestăm politic la capacitate optimă. Vă certific la fel de sigur că mai avem lucruri interne importante de pus la punct, nemulţumirile primarilor care nu primesc fonduri, ale directorilor schimbaţi din funcţii din varii motive, intensificarea activităţii politice la toate nivelurile, fiind doar câteva dintre direcţiile care trebuiesc corectate foarte repede. Vă asigur că după ce punem la punct şi aceste aspecte, extrem de importante, veţi vedea un PDL câştigător în judeţ.
Maria Stavrositu este mai activă în ceea ce priveşte relaţionarea cu oamenii, a organizat o întâlnire cu cadrele didactice. Urmăreşte şefia PDL sau ceva mai mult?
Pentru aşa ceva a fost aleasă Maria Stavrositu, pentru aşa ceva au fost aleşi toţi parlamentarii PDL de Constanţa, să ţină contactul cât mai strâns cu oamenii în fiecare zi a mandatului şi nu o dată la patru ani. Nu sunt la curent cu planurile sale, dar mi se pare normal ca fiecare parlamentar să urmărească în primul rând un nou mandat, iar acest lucru nu se poate face decât printr-o prezenţă constantă şi activă în teritoriu. Sunt convins că nu vom duce lipsa de candidaţi atât pentru conducerea organizaţiei municipale, cât şi pentru cea a organizaţiei judeţene cum, de asemenea, nu vom duce lipsa de candidaţi câştigători ai Primăriei şi Consiliului Judeţean Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Mascariciul de serviciu... 25 Oct, 2010 11:04 PDL-ul de tot risul ! In ce hal a ajuns PDLul,demonstreaza cozile interminabile de cetateni care doresc sa inscrie in PDL,denumit acum si Partidul Dezastrului Liberconsimtit.Coloane de oameni,innebuniti de bucuria reducerii salariilor,de batjocorirea la care sint supusi,se indreapta ,precum apele unui fluviu,spre sediile PDL ului din judetul Constanta pentru a se inscrie in partid. „Oamenii sunt mai deştepţi decât cred mogulii,ei au discernământ" si de aceea ei se inscriu in PDL -afirma senatorul Banias,uitind sa completeze faptul ca, se calca in picioare , isi dau coate si chiar palme pt. a se infinge mai in fata pe listele democrat-liberale ! Bai fratilor,ce dumnezeu,cit ne mai batjocoriti? Chiar credeti ca ne-am indobitocit de-a binelea? Banias,senatorul -marioneta,caraghiosul caraghiosilor,chiar crede ca-l mai crede cineva,atit pe el cit si pe toti ceilalti caraghiosi politicieni democrat-liberali care trag la harabaua lui Boc ? Guvernarea PDL ului marcheaza sfirsitul unei ere ,aceea a guvernarii mafiote,in care un popor intreg a fost prostit si o tara a fost pustiita. Asteptam cu nerabdare sa ne vina mintea la cap tuturor.IAR PENTRU DUMNEAVOASTRA,OAMENII DIN PRESA,CRED CA A VENIT VREMEA SA VA VINA MINTEA LA CAP SI SA INTELEGETI CA,IN POFIDA DORINTEI COMUNE DE A SCAPA DE NENOROCIRILE ADUSE DE PSD,AM CAZUT DIN LAC IN PUT,ATUNCI CIND AM MIZAT PE PDL ! NU VA MAI PIERDETI TIMPUL SI ENERGIA CU DEMOCRAT-LIBERALII CARE NE-AU FALIMENTAT TARA ! PSD-ul A SAPAT MORMANTUL SI NE-AU ARUNCAT IN GROAPA,PNL-ul A INCEPUT SA NE ARUNCE TARANA IN CAP,IAR ATUNCI CAND AM SPERAT CA VOM FI SCOSI DIN GROAPA DE CATRE PDL,EI AU VENIT CU BULDOZERUL SA NIVELEZE GROAPA MAI REPEDE! MIHAI PETRE FACE AFIRMATII SI ARUNCA VORBE AIUREA IN VANT,NICI EL NU LE CREDE...CE TORNADA CARE SA SPULBERE PSD-ul FRATILOR?! PDL-ul S-A TRANSFORMAT INTR-UN ADEVARAT TAIFUN CARE NE VA SPULBERA PE TOTI IN URMATORII 2 ANI ! DE ASA CEVA AVEM NEVOIE ?! CAUTATI O VARIANTA MAI APROAPE DE ADEVAR DOMNILOR SI MAI ALES DOAMNELOR SI DOMNISOARELOR JURNALISTE SI OFERITILE OAMENILOR O VARIANTA CREDIBILA,O OPTIUNE PENTRU O VIATA NORMALA,PENTRU SIGURANTA ZILEI DE MAINE CARE SE ANUNTA TARE,TARE INTUNECATA! NU VA MAI PIERDETI VREMEA CU PDL-ul,VA IROSITI TIMPUL INUTIL ,FARA NICI UN CISTIG.DUMNEZEU SA-I IERTE PE POLITICIENII MARIONETE AI PDL-ului,DEOARECE TOTI CEI CARE LE-AU DAT VOTUL LOR,NU-I MAI POT IERTA.AMIN!
- anonymus 25 Oct, 2010 08:42 cu de-alde tine care o tii in betii cu nicusor constantinescu si strutinsky cred ca...apropo, cu ce te ocupi in afara de "politica" ca nu prea faci de nici unele. astepti sa se vacanteze pe linie de partid vreun post de director... sa traiesti bine mai gaozarule...