Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:56 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL se aşteaptă ca PDL să fraudeze alegerile la Bărăganu

ro

28 Mar, 2011 00:29 1880 Marime text
În perspectiva alegerilor pentru ocuparea funcţiei de primar care vor avea loc la Bărăganu pe 1 mai, liberalii, în numele Uniunii Social-Liberale deja au început campania. După ce vinerea trecută şi-au anunţat candidatul comun pentru fotoliul de primar al localităţii, ieri, doi dintre liberalii din structura de conducere a PNL Constanţa, consilierul local Ovidiu Cupşa şi consilierul judeţean Dan Antonoaie, au susţinut că se aşteaptă ca democrat-liberalii, care vor avea şi ei candidat la Bărăganu, să fraudeze alegerile.

Scoţând în prim plan rezultatul şi campania de la alegerile care au avut loc în vara anului trecut la Adamclisi în urma decesului primarului de acolo, liberalii susţinând că pedeliştii nu au cum să-i depăşească la procentaj pentru că, la acest moment, cercetarea sociologică încheiată arată că USL depăşeşte la Bărăganu pragul de 50%. „Bărăganu este primul test al Uniunii Social-Liberale. Sunt curios de procentul celor de la PDL în cazul în care nu se vor frauda alegerile, altfel, creşterea nu va fi semnificativă", a spus consilierul judeţean Antonoaie, de altfel, mai deloc expus opiniei publice comparativ cu ceilalţi colegi ai săi. Acum însă i-a venit rândul să facă şi el lobby, cu atât mai mult cu cât el s-a ocupat, după cum a şi susţinut, de cercetarea sociologică care s-a efectuat la Bărăganu. Potrivit sondajului, în ceea ce priveşte intenţia de vot a locuitorilor comunei Bărăganu, potrivit celor declarate de Antonoaie, 25% dintre cetăţeni nu se vor prezenta la vot, iar 9% nu sunt decişi pe cine vor vota. Liberalul „a omis" însă să spună ce procent ar obţine candidatul USL, Titu Neague. „Am mers pe omul care a stat cel mai bine în sondaje. Personajul pe care îl expui trebuie să aibă şi o credibilitate în faţa oamenilor", a completat consilierul judeţean.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ana 03 Apr, 2011 14:46 sa piarda USl-ul ca asa merita, pentru candidatul pe care l-au ales. Daca va castiga, ne vom merita soarta sa ne uitam cum ei beneficiaza de banii publici. Voi sa veniti sa platiti impozitele la timp. Va meritati soarta.
  • USL-istilor le e frica 27 Mar, 2011 23:21 Cu alta poanta mai buna nu putea sa vina USL-ul? Lanseaza teoria fraudarii alegerilor ca ei stiu ca vor pierde si atunci arunca prosteala asta ieftina ca doar doar mai pune botul cineva