PNL și USR-PLUS, primele discuții pentru formarea unei alianțe de dreapta la Constanța. Ce spun liderii celor trei partide?
PNL și USR-PLUS, primele discuții pentru formarea unei alianțe de dreapta la Constanța. Ce spun liderii celor
12 Mar, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
5983
Marime text
Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a lansat zilele trecute o invitație la dialog către forțele politice de dreapta în vederea identificării celei mai bune formule politice pentru a înlătura dezastrul PSD din administrația locală.
Potrivit liderului liberal, PNL pune la dispoziția alegătorilor cei mai experimentați candidați, cu portofolii solide de proiecte în folosul Constanței, fiind astfel echipa cu cea mai vastă experiență administrativă.
Huțucă a precizat pentru cotidianul ZIUA de Constanța că a avut deja prima rundă de discuții cu reprezentanții USR-PLUS. „Deocamdată, am discutat despre pretențiile fiecărei formațiuni, urmează ca fiecare organizație să le pună în dezbatere în interiorul partidelor noastre și apoi ne vom reîntâlni să ne armonizăm pozițiile. Dacă vom ajunge la o poziție comună, vom decide doar împreună în această formulă o eventuală extindere a alianței cu celelalte formațiuni de dreaptă”, a spus Bogdan Huțucă.
La rândul său, președintele USR Constanța, Remus Negoi, a confirmat demararea discuțiilor cu liberalii și cu colegii lor de la PLUS. Reprezentanții USR vor cere un mandat pentru continuarea discuțiilor atât în cadrul Biroului Județean, cât și de la Comitetul Politic Național al partidului, care este programat pentru data de 21 martie a.c.
Remus Negoi spune că formațiunea sa este deschisă la dialog, însă, cu siguranță, vor fi trasate „câteva linii roșii peste care nu se va putea trece în cadrul acestor negocieri”. Președintele USR nu a precizat însă dacă retragerea candidaturii lui Stelian Ion din cursa pentru Primăria Constanța reprezintă o linie roșie de demarcație în negocierile cu PNL.
Menționăm că la discuțiile pentru formarea unei alianțe de dreapta la Constanța a participat și președintele PLUS Constanța, Lucian Muflic. Acesta a precizat că PLUS Constanța susține necesitatea unui proiect electoral comun tuturor partidelor politice de dreapta, pentru un candidat unic la Primăria Constanța. „Primarul Constanței va fi ales într-un singur tur de scrutin, iar mașinăria electorală pesedistă este deja cu motoarele turate la maximum: am văzut cu toții celeritatea cu care actualul edil finalizează tot felul de lucrări, după ce trei ani și jumătate nu a făcut absolut nimic pentru orașul nostru”, susține reprezentantul PLUS. Muflic a adăugat că pretențiile formațiunii pe care o reprezintă se vor plia și în acord cu negocierile care vor avea loc simultan și în cadrul alianței USR-PLUS.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Pitu Vasile. Partidul Verde 27 Mar, 2020 19:48 Partidul Verde Constanta( Florin Călinescu ) este interesat sa participe la aceste negocieri! Un singur candidat din partea dreapta a eșichierului politic este și punctul nostru de vedere!