Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:09 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„USL nu mai funcţionează“ PNL spune „pas!“ funcţiei de viceprimar al Constanţei

ro

09 Jun, 2015 00:00 2563 Marime text
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa s-a reunit, ieri, într-o şedinţă extraordinară, context în care a desemnat un viceprimar în vederea exercitării atribuţiilor primarului municipiului Constanţa. În urma votului a 16 dintre cei 23 de consilieri prezenţi la şedinţa de ieri, social-democratul Decebal Făgădău a devenit primar interimar al Constanţei, urmând ca, într-o şedinţă viitoare de CLM, să fie ales un nou viceprimar.
 
16 dintre cei 23 de consilieri prezenţi, ieri, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal Constanţa au votat pentru ca viceprimarul Decebal Făgădău să aibă în continuare atribuţii de primar. Şapte voturi au fost anulate. Social-democratul preia astfel conducerea Primăriei Constanţa, de data aceasta ca urmare nu a unui ordin de suspendare, ci a unui ordin de încetare a mandatului înainte de termen al fostului primar Radu Mazăre, care, aflat în arest preventiv, a demisionat din funcţia pe care a ocupat-o timp de 15 ani. Aşa cum era de aşteptat, cel de-al doilea viceprimar, social-democratul Gabriel Stan, nu a obţinut nici măcar un vot.

„Aştept propunerile colegilor din Opoziţie“

„Va fi un mandat cu vorbe puţine şi, sper, cu fapte şi rezultate multe. Îmi doresc să am o colaborare excelentă atât cu Consiliul Local, cât şi cu executivul municipalităţii şi, de asemenea, voi deschide o relaţie cu tot ceea ce înseamnă viaţa Constanţei“, a mărturisit Decebal Făgădău, la finalul şedinţei CLM. Totodată, el a ţinut să menţioneze că schimbările luate la nivel de administraţie publică locală constănţeană „nu vor fi bruşte, radicale“. „Oraşul are nevoie de continuitate. Constănţenii trebuie să simtă că trăiesc într-un oraş sigur, într-un oraş cu perspective şi, în momentul de faţă, principala noastră preocupare este aceea de a gestiona prezentul şi de a creiona viitorul“, a explicat social-democratul, considerat continuatorul lui Radu Mazăre şi supranumit, încă de acum câteva luni, de presa centrală, „noul Mazăre de Constanţa“.


Făgădău a declarat şi că, în viitorul foarte apropiat, Consiliul Local Constanţa va alege, din rândul consilierilor, un nou viceprimar, în locul său. Întrebat dacă are vreo preferinţă anume în sensul unei nominalizări, primarul interimar a declarat că „va fi decizia Consiliului Local“. „Evident, din punct de vedere politic, am deschis deja discuţii. Sper ca şi această problemă să fie rezolvată dacă nu în următoarea, în cea de-a doua şedinţă a Consiliului Local. Din punct de vedere politic, aştept propunerile colegilor din Opoziţie. Nu vă ascund faptul că am anticipat acest moment şi le-am făcut deja o propunere de a-şi desemna un viceprimar“, a explicat Decebal Făgădău.

„PNL refuză“

Mişcarea de imagine dorită de Decebal Făgădău a eşuat însă, căci liberalii nu sunt interesaţi de funcţia de viceprimar. Fie din cauza faptului că este vorba despre mai puţin de un an de mandat, fie (mai degrabă) pentru că se tem că astfel ar putea să confirme, în mentalul colectiv, ideea unui blat PNL-PSD. Deputatul Gheorghe Dragomir, copreşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că „au existat într-adevăr propuneri neoficiale din partea PSD pentru ca PNL să nominalizeze un consilier local pentru funcţia de viceprimar“, dar că PNL va declina invitaţia. „USL a dispărut. USL nu mai funcţionează la Constanţa. Nu mai există de mult timp. PNL refuză deci nominalizarea unui consilier pentru funcţia de viceprimar“, a explicat Dragomir.

Ce se va întâmpla în această situaţie? Previzibilul. Aşa cum a anunţat, ieri, Decebal Făgădău, primarul interimar al Constanţei, „dacă liberalii vor refuza această propunere, evident, PSD, în alianţă cu UNPR, va face o nominalizare“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii