Popularii considera intentia liderului PRM de a dezveli un bust al lui Yitzak Rabin o obraznicie
Popularii considera intentia liderului PRM de a dezveli un bust al lui Yitzak Rabin o obraznicie
10 Jan, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
693
Marime text
Reprezentantii Actiunii Populare considera ca presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, si-a construit intreaga cariera politica pe ideea obsesiva a raului pe care evreii, maghiarii si rromii l-ar face romanilor si Romaniei. Liderul ultranationalist a declarat ca a imbracat "camasa mortii" pentru a lupta impotriva maghiarilor, a amenintat ca va crea lagare pentru rromi, iar pe evrei i-a numit "urmasi ai lui Iuda", "parveniti" si "mafioti". In opinia popularilor, preocuparea de zeci de ani a lui Corneliu Vadim Tudor este sa arunce cu noroi in toate partile, jignind popoare intregi. Actiunea Populara consemneaza faptul ca, inainte de 1989, pe langa lingusirea lui Nicolae si a Elenei Ceausescu, Vadim Tudor se ocupa, la revista "Saptamana", cu promovarea discursului xenofob si antisemit, iar dupa 1990, cu sprijinul celor care sunt si acum la putere, liderul PRM si-a castigat o trista celebritate in intreaga lume prin manifestarile sale extremiste. Popularii considera ca acum, dupa 14 ani de la Revolutie, Corneliu Vadim Tudor nu mai poate pacali pe nimeni cu filosemitismul sau contrafacut. "Dezvelirea bustului fostului premier israelian Yitzak Rabin nu este decat inca o jignire pe care Vadim Tudor o aduce celor pe care i-a batjocorit timp de treizeci de ani", au conchis reprezentantii Actiunii Populare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii