Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:29 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Brailoiu, prezent la aniversarea ministrului Nica

ro

04 Jul, 2009 02:51 1841 Marime text
liviu_brailoiu_01.jpgDacă e să luăm ad-literam ceea ce stă înscris în ordinul de numire în funcţia de prefect al judeţului Constanţa a lui Tit Liviu Brăiloiu, postul îi revine până la organizarea concursului. 

Altfel spus, reprezentantul Guvernului în teritoriu a fost pus în situaţia de a redeveni învăţăcel. De câteva luni, Tit Liviu Brăiloiu merge la Bucureşti, unde urmează cursurile organizate de Institutul Naţional de Administraţie privind pregătirea profesională a resurselor umane din administraţia publică, pentru dobândirea statutului de înalt funcţionar public. „Spre mirarea unora, am participat la toate cursurile şi n-am nicio emoţie în ceea ce priveşte absolvirea examenului de atestare a mea ca înalt funcţionar public", ne-a declarat prefectul Tit Liviu Brăiloiu. Acesta mai are de finalizat un modul, iar în jurul datei de 20 iulie va susţine examenul de absolvire a cursurilor INA.

prefectura_liviu_brailoiu_birou_14_pe_asta_sa_o_puneti.jpgÎmbină utilul cu plăcutul

Zilele trecute, reprezentantul Guvernului în teritoriu se afla în Bucureşti, ca de obicei, la cursuri. Surse din anturajul acestuia au afirmat că un alt motiv al prezenţei lui Brăiloiu în Capitală a fost acela de a răspunde invitaţiei formulate de ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica. Aşa se face că, joi seara, Tit Liviu Brăilou putea fi văzut la Excelsior, unde ministru Nica şi-a sărbătorit ziua de naştere într-un  cadru restrâns, invitaţii fiind... selectaţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un angajat 05 Jul, 2009 13:42 foarte bine,sa invete,sa se distreze dar cand vine inapoi sa stea calare pe Medgidia unde sunt probleme mari in administratie.Dar nu luati relatii de la noi angajatii ca oricat de multe vedem si stim nu putem vorbi ca ne pierdem serviciul.Suntem mai rau ca pe timpul inchizitiei.Sunt oameni infiltrati printre noi care raporteaza clanului iordache si ne-am ars.Multumim d-le Brailoiu,luati legatura cu consilierii pdl si cei doi consilieri de la psd/fara epure si beres,ca aia sunt.....pnlisti/.