Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:30 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Palaz deschide seminarul „Managementul resurselor umane in functia publica"

ro

01 May, 2010 03:03 1004 Marime text
În perioada 3 - 4 mai, la Costineşti are loc seminarului regional „Managementul Resurselor Umane în Funcţia Publică", organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Acesta este adresat funcţionarilor publici cu atribuţii în domeniul de interes din judeţele Constanţa şi Galaţi.

În cadrul seminarului se vor dezbate dificultăţile şi neregulile referitoare la implementarea legislaţiei specifice funcţiei publice identificate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pe parcursul acţiunilor de control efectuate în ultimul semestru al anului 2009. Se vor aborda subiecte care ţin de dosarul profesional al funcţionarului public, de promovare, avansare, transformarea posturilor, structuri organizatorice, avize, dar şi multe alte aspecte. În cadrul reuniunii va fi prezent şi preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Andras Szakal.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii