Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:52 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectura, ultima speranţă pentru locuitorii din Mangalia Opt mii de familii condamnate la sărăcie de Tusac

ro

26 Oct, 2011 02:26 1654 Marime text
Mangalia_Claudiu_Tusac_42.jpgAproximativ 700 de cetăţeni vor beneficia de ajutoare de încălzire. Restul vor plăti 567,8 lei pe gigacalorie

Locuitorii municipiului Mangalia au fost condamnaţi la sărăcie lucie de primarul lor, Claudiu Tusac, susţine Paul Foleanu, consilier PDL în cadrul CLM Mangalia. În cadrul şedinţei extraordinare de consiliu de la sfârşitul lunii septembrie, a fost adoptat proiectul iniţiat de primarul Claudiu Tusac, prin care se majorează preţul de facturare al energiei termice pentru populaţie de circa 3,5 ori faţă de anul trecut. Potrivit lui Foleanu, „pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de consiliu, Tusac a introdus mişeleşte un proiect prin care se stabileşte ca preţ de facturare a energiei termice suma de 457,98 lei, la care se adaugă TVA, adică 567,89 lei pentru o gigacalorie". Consilierul spune că la şedinţă erau prezenţi doar 13 din cei 19 consilieri locali, iar proiectul a fost aprobat practic prin votul a doar 9 aleşi locali. „Nu am votat acest proiect, iar secretarul de şedinţă a comunicat că proiectul a fost respins deoarece nu a întrunit decât 9 voturi, respectiv au votat «Pentru» Mazâlu Gheorghe, Slăvescu Daniel, Voicu Mihai, Maganu Bogdan, Filimon Constantin, Filip Bogdan, Crăciun Marian, Negrea Ioan şi Dănuţ Moldovan", mai spune Foleanu. Între timp, susţine alesul democrat-liberal, a fost informat de reprezentanţii Prefecturii că acest proiect care va conduce la sărăcirea a peste 80% din populaţia Mangaliei ar fi fost validat. „Consider că este un atentat la buzunarele cetăţenilor din Mangalia acest proiect prin care oamenii se văd nevoiţi să plătească căldura la un preţ triplu faţă de anul trecut. Îl somez public pe acest individ care se joacă de-a primarul Mangaliei să convoace şedinţă de consiliu extraordinară şi să anuleze acest proiect", mai precizează Foleanu.

Doar 700 de locuitori vor beneficia de ajutor de încălzire

Opt mii de familii din Mangalia vor fi nevoite să plătească preţul întreg al gigacaloriei după ce primarul Tusac a luat decizia de a tripla costul gigacaloriei. Gestul nesăbuit are loc după ce prefectul Claudiu Palaz a atacat în contencios o altă hotărâre de consiliu de la Mangalia privind majorarea preţului la gigacalorie. Şi de această dată, singura speranţă a asociaţiilor de proprietari din localitate rămâne tot reprezentantul Guvernului, căruia i se va solicita din nou prezenţa la o dezbatere cu cetăţenii, pentru a se găsi soluţii pentru rezolvarea problemei costului gigacaloriei.

„Consider că în bugetul aprobat pe 2011 se găsesc resurse pentru subvenţie. Dacă nu ar mai risipi bani, primarul Tusac ar găsi resurse care să acopere nevoile cetăţenilor", mai spune Foleanu, care susţine că îi va solicita iar prefectului să ia atitudine şi în acest caz. „Nu e normal ca orice hotărâre emisă de CL Mangalia să fie atacată de prefect, dar dacă altfel nu putem ajuta cetăţenii, îi vom solicita şi acum ajutor prefectului.

Reamintim că reprezentantul Guvernului în teritoriu, Claudiu Palaz, a atacat în data de 10 octombrie HCL 90/24.07.2011, prin care se majorează preţul gigacaloriei către populaţie, iar anterior atacase şi hotărârea prin care se majorase preţul de producţie de la 372 de lei (fără TVA) la 457 lei (fără TVA). Motivarea prefectului a fost că primarul Tusac ar fi dorit ca hotărârea de majorare a preţului de producţie a gigacaloriei să îşi producă efectele retroactiv, de la 26 iunie 2011 şi nu de la 24 iulie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii