Preşedinte de pe locul 2? De la Constanţa, Buşoi îi aruncă mănuşa lui Orban - „Îl provoc la o dezbatere televizată înainte de Congres!“ (galerie foto)
Preşedinte de pe locul 2?: De la Constanţa, Buşoi îi aruncă mănuşa lui Orban - „Îl provoc la o dezbatere
12 Jun, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2165
Marime text
Cristian Buşoi, secretarul general al PNL şi candidat la preşedinţia PNL, s-a întâlnit ieri cu liberalii constănţeni. Buşoi a declarat ulterior, într-o conferinţă de presă, că, prin intermediul dezbaterii în compania colegilor de la malul mării, a încercat să mai reducă din handicapul votului masiv în favoarea lui Orban dat de PNL Constanţa în cadrul Comitetului Director Judeţean al Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal. De asemenea, membrii Comitetului Director Judeţean au decis, prin vot secret, susţinerea candidatului Ludovic Orban la preşedinţia Partidului Naţional Liberal. Cu toate acestea, Cristian Buşoi consideră că el este varianta câştigătoare, pe termen lung, pentru PNL, soluţia care îmbină tinereţea, schimbarea şi dialogul necesar atât în interior, cât şi în afara partidului.
La o propunere venită din sală (nu este exclus să fie vorba de un susţinător de-al său), Cristian Buşoi a preluat ideea unei dezbateri cu principalul său contracandidat, Ludovic Orban, care să clarifice în această săptămână, premergătoare Congresului, cine este persoana potrivită pentru funcţia de preşedinte al PNL.
„Ar fi necesară în această săptămână o dezbatere directă între mine şi Ludovic Orban, fie la o televiziune pe care o stabilim de comun acord, fie într-una dintre organizaţii, cu prezenţa televiziunilor care vor dori să transmită. Ar fi nevoie de o dezbatere, cu fair play, cu gândul de a creşte imaginea PNL şi de a vedea argumentele fiecăruia dintre cei doi candidaţi. Ideea s-a născut chiar aici, la Constanţa, la sugestia unuia dintre colegi“, a precizat Buşoi.
Candidatul la preşedinţia PNL a mai precizat, la Constanţa, că mulţumeşte organizaţiei pentru sprijin şi că ar fi normal ca un reprezentant al filialei să se regăsească şi în echipa de conducere restrânsă a partidului, după ce va fi tranşat postul de preşedinte.
Nu este exclus ca în Congres să participe doar moţiunile Orban, respectiv Buşoi, în condiţiile în care, la nivel naţional, cel de-al treilea candidat la preşedinţia PNL, Viorel Cataramă, nu ar fi întrunit numărul minim de organizaţii care să-i susţină moţiunea. Această chestiune va fi tranşată însă astăzi de comisia de la nivel naţional care analizează acest aspect.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii