Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:01 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presedintele CJC a tras un semnal de alarma privind eroziunea costiera

ro

21 Sep, 2002 00:00 552 Marime text
Presedintele Consiliului Judetean, Stelian Dutu, a participat ieri la lucrarile Colocviului International "Conventia Marii Negre", organizat de Agentia Universitara a Francofoniei din Montreal, Canada. In interventia sa, Dutu a subliniat necesitatea deosebita a adoptarii unei legislatii nationale adecvate si coerente in ceea ce priveste protectia costiera, dar si a studierii cu maximum de atentie a particularitatilor existente in regiunile din bazinul Marii Negre. Totodata, presedintele CJC a tras un semnal de alarma privind eroziunea costiera, aflata intr-un stadiu deosebit de avansat, care poate deveni astfel un real pericol pentru tarile in care un segment important al economiei il constituie turismul de litoral. Stelian Dutu a propus celor prezenti stabilirea unui parteneriat transparent si coerent intre institutiile nationale si locale, institutiile si organismele internationale de specialitate, pentru inlaturarea efectelor nocive ale poluarii mediului inconjurator si elaborarea unor reglementari extrem de serioase de protectie costiera. Conventia privind protectia Marii Negre se desfasoara la hotel "Rex" din Mamaia si beneficiaza de o participare nationala si internationala de exceptie, fiind invitati reputati specialisti in domeniu din: Franta, Camerun, Tunisia, Belgia, Canada si Romania. Tot in cursul zilei de ieri, presedintele CJC a participat la deschiderea oficiala a primei editii a "Salonului National de Carte", care se desfasoara in perioada 19-23 septembrie a.c. in Complexul Universitar Constanta. Potrivit lui Dutu, manifestarea va deveni o traditie nationala, exprimandu-si intentia ca, alaturi de Universitatea "Ovidius", sa organizeze acest eveniment in toamna fiecarui an. In incheiere, Stelian Dutu i-a anuntat pe cei prezenti la eveniment ca, incepand cu anul 2004, "Salonul de Carte" se va desfasura in obiectivul investitional al Consiliului Judetean, Pavilion Expozitional, a carui constructie demareaza anul acesta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii