Președintele Comisiei de Buget, deputatul PNL de Constanța, Bogdan Huțucă „Niciun venit nu scade. Nicio alocare. Avem creșteri pe linie”!
Președintele Comisiei de Buget, deputatul PNL de Constanța, Bogdan Huțucă: „Niciun venit nu scade. Nicio
01 Mar, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3835
Marime text
- Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021
- Plenul reunit al Parlamentului va dezbate actul normativ luni iar marți va avea loc votul final
- În calitate președinte al Comisiei de Buget din Camera Deputaților, deputatul PNL de Constanța, Bogdan Huțucă susține că știe fiecare aspect al Legii Bugetului pe anul 2021
- Huțucă afirmă că nu îi înțelege pe pesediștii care mint și care spun că acesta este un buget al austerității
Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021. Proiectul nu a fost modificat față de varianta trimisă de Guvern iar plenul reunit al Parlamentului va dezbate actul normativ luni iar marți va avea loc votul final.
S-au înregistrat 25 de voturi "pentru" şi 16 voturi "împotrivă".
În dezbaterile din comisii nu a fost adoptat niciun amendament, proiectul fiind trecut în forma Guvernului.
În calitate președinte al Comisiei de Buget din Camera Deputaților, deputatul PNL de Constanța, Bogdan Huțucă susține că știe fiecare aspect al Legii Bugetului pe anul 2021.
În acest context, deputatul constănțean afirmă că nu îi înțelege pe pesediștii care mint și care spun că acesta este un buget al austerității.
“Ministerele au bani mai mult ca niciodată, investițiile sunt la un procent și la o sumă record pentru România, pensiile, salariile și alocațiile sunt mult mai mari decât erau în 2019 când PSD a plecat de la guvernare, în 2021 în România niciun salariu și nicio pensie nu scade, ba chiar vor exista completări pentru anumite categorii de bugetari.
Peste toate acestea, avem un deficit de 7%, bani care se injectează în economie!
În logica economică, austeritate înseamnă o reducere bruscă a veniturilor. Dar niciun venit nu scade! Nicio alocare nu scade! Din contra, avem creșteri pe linie.
Dragi pesediști, aici nu discutăm despre opinii. Putem avea opinii diferite despre modul în care să guvernăm România, despre priorități, despre ce vreți voi. Aici e strict vorba de matematică.
În felul acesta încercați să obțineți capital politic, însă o faceți la modul cel mai degradant cu putință. Cum puteți voi să vă uitați în ochii familiei, a prietenilor, a alegătorilor și să le spuneți minciunile astea? Chiar nu aveți nicio jenă?
Sunt însă sigur că românii înțeleg foarte bine jocul pe care îl faceți”, susține președintele PNL Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii