Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:14 18 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

ro

24 May, 2021 09:46 3488 Marime text
  • Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se va desfăşura la Bruxelles.
Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European vizează coordonarea la nivelul Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19, combaterea schimbărilor climatice, relaţiile Uniunii cu Rusia şi cu Regatul Unit al Marii Britanii.

Preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru implementarea rapidă şi unitară a certificatelor verzi digitale la nivel european, reiterând ideea ca acestea să nu afecteze exercitarea dreptului fundamental al cetăţenilor la libera circulaţie. Preşedintele României va susţine, totodată, operaţionalizarea cât mai rapidă a unui mecanism european de donare a vaccinurilor pentru statele din afara Uniunii Europene.

Şeful statului va sublinia, referitor la combaterea schimbărilor climatice, necesitatea creării unui cadru legal flexibil care să permită statelor membre ale Uniunii să identifice cele mai bune soluţii pentru atingerea obiectivului UE de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu anul 1990.

Preşedintele Iohannis se va pronunţa pentru asigurarea unei partajări echitabile a eforturilor, astfel încât contribuţiile fiecărui stat membru, în special în termeni de costuri, să nu reprezinte un obstacol pentru dezvoltarea economică a acestora, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Legat de relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă, preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru o abordare unitară şi solidară din partea Uniunii, pe baza celor cinci principii directoare agreate anterior. De asemenea, va susţine necesitatea elaborării unui document strategic al Uniunii cu privire la abordarea viitoare a relaţiilor cu Federaţia Rusă.

Klaus Iohannis va evidenţia, referitor la relaţiile UE cu Marea Britanie, necesitatea menţinerii unei abordări constructive a Uniunii bazate pe principiile unităţii, solidarităţii şi nediscriminării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii