Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:06 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presiuni PD-L, inchipuirea PNL

ro

12 Oct, 2009 02:21 1484 Marime text

cap_3.jpgConducerea liberalilor constănţeni susţine că democrat-liberalii le terorizează primarii, iar aceştia nu au parte nici de tentative de racolare

Alegerile locale din 2008 au adus PNL-ului 11 mandate de primari la nivelul judeţului nostru. Majoritatea nu sunt la primul lor mandat şi, totuşi, preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, şi vicepreşedintele filialei, deputatul Mihai Lupu, au afirmat că se încearcă racolarea lor, în special de către PD-L.

„Se fac presiuni foarte mari asupra tuturor primarilor liberali. Au fost contactaţi şi ne-au spus. Toţi primarii noştri din zona de nord a judeţului ne-au spus că sunt presiuni asupra lor. Disperarea cea mare vine de la PD-L acum, pentru că de-a lungul timpului, sigur că şi din partea cealaltă au fost oameni care au bătut la uşă", au susţinut cei doi lideri PNL.

Tactica aceasta părea viabilă înainte ca edilii să-şi piardă mandatul în cazul în care „dezertează" din partidul care i-a promovat. În contextul legislativ actual, traseismul politic a fost stopat, cel puţin pe perioada mandatelor obţinute, iar a te apropia de un partid pe considerentul că, ajuns la putere, ar putea să te răsplătească prin alocări de fonduri direct de la Guvern e o adevărată loterie. Şi totuşi, luând de bun ceea ce au spus liderii PNL, am contactat primarii liberali să vedem cum se manifestă, concret, aceste presiuni. Din cei 11 edili liberali am reuşit să contactăm cinci, ceilalţi nerăspunzând apelurilor noastre telefonice. Cu toţii au declarat că nu au existat niciun fel de presiuni asupra lor.

colaj_2.jpgNici măcar apropouri

„Nu am avut niciun fel de presiune din partea nimănui. Dacă au avut o apropiere (n.r. referire la unii primari care s-au reorientat, voalat, politic) de un partid sau altul au făcut-o din proprie iniţiativă. Insinuări, poate, vin, dar presiuni nu", a afirmat preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL Constanţa, primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan. Colegul său de la Medgidia, Marian Iordache, a confirmat aceeaşi situaţie, cu menţiunea că „toată lumea a făcut şi a primit «oferte»", iar la nivelul municipiului, „încercările" s-au manifestat prin voturi împotrivă în Consiliul Local Municipal. „Efectiv nu s-a încercat să fiu atras. Probabil, îmi ştiu fidelitatea faţă de PNL şi nu au îndrăznit", ne-a recunoscut şi reprezentantul administraţiei din Mereni, Gheorghe Chiriac. Pentru primarul comunei Limanu, Nicolae Urdea, „nu au existat presiuni şi nici apropouri". „Poate la cei mai tineri, aflaţi la primul mandat, să aibă trecere. Pe mine mă cunosc şi cei din PSD, şi cei din PD-L, şi nu îndrăznesc", a adăugat Urdea. Nici la Istria tentativele de atragere democrat-liberale sau social-democrate n-au ajuns. „Nici cea mai mică discuţie n-a existat şi n-am auzit nici de la ceilalţi colegi că s-ar face presiuni asupra lor", ne-a spus primarul comunei, Ion Herdean.

{mos_ri:PSD,PD-L}

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 12 Oct, 2009 13:58 Ar trebui aplicata metoda presedintelui. Cand se ajunge in functia de presedinte al Romaniei,automat numai face parte din nici un partid.ACEEASI METODA TREBUIE APLICATA SI PRIMARILOR DE LOCALITATI.