Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:44 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria 23 August emite de ieri, documentatii de urbanism

ro

20 Apr, 2010 03:38 3671 Marime text
23_august_-_mugur_mitrana.jpgAdministraţia locală a comunei 23 August a făcut toate demersurile pentru înfiinţarea unei structuri proprii de urbanism, astfel încât, începând de ieri, poate emite certificate de urbanism şi autorizaţii de construire.

Primarul comunei, Mugur Mitrana, este mulţumit de faptul că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a semnat în sfârşit PUZ-urile pentru zona turistică. Edilul-şef este de părere că depăşirea acestui impediment este un prim pas important în realizarea staţiunii Terra. „O să avem în curând şedinţă cu grupurile de lucru, la care vor participa toţi şefii instituţiilor deconcentrate care dau avizele, cât şi investitorii. După dezbatere vom da o hotărâre de Consiliu Local, după care putem elibera documentaţiile de urbanism", ne-a declarat primarul comunei 23 August. Mugur Mitrana a precizat că la dezvoltarea zonei turistice ce va lua fiinţă pe teritoriul comunei, cea mai importantă contribuţie este cea a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care va aloca fonduri pentru realizarea infrastructurii: canalizare, alimentare cu apă, energie electrică şi tramă stradală.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii