Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:47 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Corbu, la judecată cu Guvernul

ro

03 Nov, 2011 01:00 1269 Marime text
Comuna şi Consiliul Local Corbu se judecă cu Guvernul României pentru anularea Hotărârii de Guvern nr. 1705/2006, care face referire la inventarierea unor bunuri ale statului de pe raza administrativ-teritoriale a comunei.

Dosarul nr. 1190/36/2011 a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanţa pe 26 octombrie şi are ca obiect anularea actului administrativ mai sus amintit. Potrivit celor declarate de primarul localităţii, Marian Gălbinaşu, ei cer în primă instanţă punerea la dispoziţie a conţinutului anexelor, 11.276 de pagini în care sunt cuprinse şi identificate bunurile inventariate de Consiliul Local Corbu. „Când comuna a vrut să facă intabularea nu s-a putut face acest lucru. Putem vorbi şi de terenuri, imobile, foste clădiri. Cerem anexele pentru a vedea despre ce terenuri şi bunuri este vorba, pentru ca atunci când se va face intabularea să nu existe două persoane juridice, statul şi Consiliul Local Corbu". Pârâtul trebuie să prezinte fie înainte, fie la primul termen stabilit de instanţă, 14 noiembrie, anexele pe care administraţia locală le solicită.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii