Primarii declara razboi retelei Natura 2000
Primarii declara razboi retelei Natura 2000
Secretarul
general al Ministerului Mediului, Virginia Ştefănică, a afirmat că primele măsuri
de revizuire a criteriilor reţelei ecologice vor fi anunţate peste 30 de zile
Primarii
localităţilor constănţene s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţi ai Ministerului
Mediului, în cadrul unui seminar organizat de către Consiliul Judeţean, în parteneriat
cu ministerul.
Întâlnirea, care a
fost prezidată de secretarul general al Ministerului Mediului, Virginia
Ştefănică, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu,
prefectul Tit Liviu Brăiloiu, Vlad Marcoci, preşedinte al Administraţiei
Fondului de Mediu, Gheorghe Papuc, director de proiecte în cadrul aceleiaşi
instituţii, şi Silviu Stoica, director al Direcţiei Generale de Management al
Instrumentelor Structurale pentru Programe Operaţionale Sectoriale de Mediu, a
început timid, părând la început doar un exerciţiu de imagine al celor două
instituţii organizatoare.
Edilii cer corectarea restricţiilor
Specialiştii de la Mediu au început să însăileze câteva idei în ce priveşte
piedicile întâlnite în calea finanţării proiectelor de către autorităţile
locale, însă discuţiile au căpătat contur abia când au început primarii să
vorbească, să-şi prezinte proiectele.
Foarte mulţi dintre edilii prezenţi la şedinţă s-au plâns de restricţiile
impuse de reţeaua ecologică Natura 2000, care prevede prezervarea unor
suprafeţe pe care trăiesc specii protejate ale faunei şi florei. Primarul
comunei Săcele a afirmat că din această cauză nu poate înfiinţa o carieră, care
ar aduce locuri de muncă şi venituri la bugetul local. „Nu pot, pentru că pe
pietroaiele alea este Natura 2000", a declarat Ion Oprea. Astfel, mai mulţi
primari au cerut corectarea restricţiilor impuse de reţeaua ecologică Natura
2000. Secretarul general al Ministerului Mediului, Virginia Ştefănică, a
declarat că ministrul Nicolae Nemirschi a cerut deja revizuirea condiţiilor
impuse de această reţea şi că primele măsuri vor fi anunţate în 30 de zile.
„Noi vrem perdele forestiere!"
Primarul comunei Cerchezu, Ion Constantinescu, s-a plâns de faptul că o
vale inundabilă îi face probleme o dată la doi-trei ani, când se inundă. Ion
Nicolin, primarul oraşului Negru Vodă, a atras atenţia asupra fenomenului de
deşertificare ce se face simţit tot mai mult în Dobrogea, şi a cerut, alături
de alţi edili, reînfiinţarea perdelelor de protecţie.
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a declarat că, pe teritoriul
unităţii administrative pe care o reprezintă, funcţionează o societate
desprinsă din fostul combinat de îngrăşăminte chimice, care intenţionează să
înfiinţeze în zonă un depozit de deşeuri industriale toxice, pe care eventual
să le şi prelucreze. Edilul a subliniat faptul că un astfel de depozit nu ar
afecta doar Năvodariul, ci şi staţiunea Mamaia, dăunând atât comunităţii
locale, cât şi turismului din zonă. Nicoale Matei a cerut localităţilor
învecinate să i se alăture în demersul de a împiedica înfiinţarea acestui
depozit.
„Să nu mai existe proiect neeligibil"
În ce priveşte proiectele întocmite pentru accesarea fondurilor de mediu, primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a susţinut că nu ar trebui să mai existe proiect neeligibil. Ea a arătat că, de multe ori, proiectele, pe care administraţiile locale cheltuiesc bani grei, sunt respinse fără nicio motivare. Mariana Mircea a subliniat faptul că, având în vedere faptul că fondurile sunt limitate, ar trebui să se facă o prioritizare a proiectelor, iar primăriile sărace, care nu pot obţine un punctaj mai mare din cauza faptului că depun o cotă de co-finanţare mai mică, să nu mai fie dezavantajate. „Dăm la cei care au bani mai mulţi, dar cu cei care nu au, ce facem?", a afirmat Mariana Mircea. La rândul său, primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu, a cerut ca amenzile pe care primăriile le aplică pentru poluarea mediului să nu mai fie încasate de minister şi să rămână la bugetul local.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp