Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:45 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Mariana Gaju a primit girul pentru un nou mandat

ro

20 Mar, 2004 00:00 856 Marime text
Cu toate ca nu s-a declansat oficial campania electorala pentru alegerile locale din vara acestui an, totusi cele mai multe dintre formatiunile politice cu reprezentativitate judeteana au intrat intr-o batalie electorala la sfarsitul careia, prin votul de pe data de 6 iunie, cetatenii vor decide configuratia viitoarei administratii publice locale. Este deja cunoscut faptul ca judetul Constanta a devenit renumit la nivelul Guvernului Adrian Nastase pentru faptul ca, in perioada 2000-2004, comuna Cumpana a avut unul dintre cei mai activi primari, in persoana Marianei Gaju. Dupa ce, in urma cu aproximativ o saptamana, organizatia judeteana a partidului de guvernamant a finalizat sondajul de opinie realizat la nivelul judetului Constanta, liderii social-democrati au intrat "in priza" lansarilor candidaturilor PSD la primariile din judet. Pana acum, reprezentantii organizatiei judetene a PSD Constanta au participat, in ultimele doua saptamani, la aproximativ zece caravane in zona de centru a judetului, iar joi seara, intr-o atmosfera specifica acestor caravane, delegatia condusa de presedintele PSD, Radu Mazare, a participat alaturi de primarul comunei Cumpana, Mariana Gaju, si candidat al partidului de guvernamant la alegerile locale din vara acestui an pentru fotoliul de primar si pentru perioada 2004-2008, la inaugurarea unui centru medical de permanenta. Conform celor declarate de primarul Mariana Gaju, acest centru era in plan pentru a se amenaja chiar in urma cu doi ani, dar abia acum au gasit imobilul pe care l-a renovat primaria, costurile reparatiilor ajungand la 500 de milioane de lei, suportate de primarie. Ministerul de resort va asigura permanenta pe timpul noptii, iar prestatiile medicale vor fi asigurate de noua medici. Dupa ce delegatia PSD Constanta si primarul Mariana Gaju au inaugurat Centrul medical de permanenta din Cumpana, aproximativ 1000 de oameni s-au aflat alaturi de candidatul PSD pentru primaria din comuna si si-au dat intr-un fel un nou votul pentru Mariana Gaju. Presedintele PSD Constanta, Radu Mazare, a apreciat ca primarul comunei Cumpana este unul dintre cei mai activi pe care i-a avut pana acum judetul Constanta, iar eforturile sale au fost intotdeauna pentru comunitatea locala si pentru realizarea obiectivelor de interes public. Mariana Gaju a subliniat ca cea mai importanta lucrare pe care a finalizat-o de cand este primar a fost reciclarea la cald a covorului asfaltic de pe drumul comunal 1A care face legatura dintre comuna si municipiul Constanta. La polul opus, primarul Gaju a precizat ca, daca va fi investita cu un nou mandat, prioritatea sa vor fi instalarea retelei de gaze, refacerea sistemului de canalizare si asfaltarea la nivelul intregii comune. Pe de alta parte, Mariana Gaju va milita pentru o confruntare punctuala in planul ideilor cuprinse in programele electorale, programe care trebuie sa ofere sperante de mai bine oamenilor si sa afirme valoarea proiectelor si solutiilor propuse.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii