Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:15 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prin Valu lui Traian bantuie saracia

ro

20 Feb, 2003 00:00 1184 Marime text

Din cauza ca 80% din populatie lucreaza in agricultura

250 de dosare de ajutor social intocmite lunar

Primarul localitatii Valu lui Traian, Stefan Niculescu, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca locuitorii comunei pe care o administreaza "se confrunta cu problema saraciei". Acest lucru se petrece, in opinia sa, datorita faptului ca aproape 80% din locuitori lucreaza in domeniul agricol, fapt ce face sa creasca numarul somerilor pe timp de iarna. Stefan Niculescu a subliniat faptul ca, la momentul de fata, sunt intocmite lunar circa 240 de dosare pe baza prevederilor Legii 416/2000 privind acordarea venitului minim garantat, ceea ce insumeaza aproximativ 2,8 miliarde lei pana la aceasta data. De asemenea, in comuna exista 40 de persoane asistenti de persoane cu handicap care primesc indemnizatii conform legilor in vigoare. Primaria si Consiliul Local Valu lui Traian s-au implicat si in acordarea de ajutoare materiale familiilor ale caror case au avut de suferit de pe urma inundatiilor, in valoare de 50 de milioane de lei. In sfera serviciilor de dezvoltare publica, primaria comunei se poate mandri cu faptul ca a reusit sa se inscrie in cursa programelor SAPARD, prin intocmirea si depunerea unui proiect de amenajari de drumuri in intravilan, in lungime de 15 kilometri, proiect ce beneficiaza de o finantare in valoare de un milion de Euro. Primaria s-a ingrijit si de zonele critice ale localitatii, efectuand transportarea si imprastierea a peste 500 de tone de piatra sparta in locatiile respective. Pe DN 3 (Bucuresti-Constanta) au fost amplasate doua treceri pietonale prin aportul administratiei locale si a fost inceputa executarea lucrarii de subtraversare la podetul de cale ferata din zona. Pe viitor, primarul Stefan Niculescu doreste sa extinda iluminatul public prin montarea a 150 de lampi si a unui tronson de 1 kilometru de retea electrica. Cheltuielile anuale destinate iluminatului public depasesc 1 miliard de lei. Peste 300 de milioane de lei anual sunt cheltuiti pentru preluarea, depozitarea si amenajarea gropilor de gunoi. Stefan Niculescu sustine ca, in ultima perioada, mai precis incepand cu anul 2000, au fost construite foarte multe locuinte pe raza localitatii, in acest sens fiind eliberate peste 250 de autorizatii de constructie, dintre care peste 90% reprezinta constructii noi. Stefan Niculescu a marturisit ca sunt intampinate probleme si din punctul de vedere al aplicarii legilor 18/1991 si 1/2001. "Exista divergente cu municipiul Constanta privind delimitarea administrativ-teritoriala, municipiul Constanta extinzandu-se pe raza comunei Valu lui Traian cu peste 1.000 de hectare", a conchis primarul Stefan Niculescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii