Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:35 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Priviţi cum arată spaţiile verzi pentru care este certat Mazăre Parcurile abandonate ale Constanţei (galerie foto)

ro

04 Jun, 2011 00:00 2173 Marime text
3_parcuri_1.jpgSezonul estival a început de-a binelea, iar Constanţa - oraş turistic prin aşezarea la Marea Neagră - nu este nici pe departe pregătită să-şi întâmpine turiştii. Parcurile pe care le mai are sunt în paragină.

Administraţia locală condusă de Radu Mazăre pare să fi uitat de îngrijirea spaţiilor verzi, care au fost, se pare, abandonate. Fără excepţie, cele câteva parcuri pe care le mai are Constanţa arată jalnic. Aşa cum relatam în ediţii anterioare, primarul oraşului a fost constant tras de mânecă de constănţeni pe blogul pe care şi l-a lansat în campania trecută. Ba, mai mult decât atât, exasperaţi că nu au unde să se aşeze pentru a-şi supraveghea nepoţii, copiii sau pur şi simplu pentru a-şi trage sufletul, unii constănţeni i-au cerut edilului să părăsească primăria, acuzându-l chiar de distrugerea spaţiilor verzi. Mai multe mesaje care abundă de sintagma „Criminalul Parcurilor" au fost postate în ultima perioadă pe blogul edilului. Deşi i-au bătut obrazul primarului, constănţenii par să nu fi rezolvat nimic prin mesajele transmise pe blogul lui Mazăre. Parcurile Constanţei sunt pline de bălării şi gunoaie aruncate la întâmplare. Până în urmă cu câteva zile, băncile de odihnă lipseau cu desăvârşire din unele spaţii verzi, iar coşurile de gunoi erau, de asemenea, o raritate. Aceste lipsuri par într-adevăr „ucigătoare" pentru spaţiile verzi, dacă ne gândim că trăim într-o aşezare cu pretenţii de oraş turistic. O comparaţie cu alte oraşe mari din ţară, unde parcurile sunt îngrijite şi modernizate, ar fi jenantă pentru Constanţa.

parcgunoaie.jpgNici organizaţiile non-guvernamentale nu par impresionate de modul în care arată parcurile. În timp ce în alte aşezări urbane societatea civilă se mobilizează în acţiuni de voluntariat pentru igienizarea spaţiilor verzi, la noi spiritul civic pare să fi murit, în opoziţie cu mormanele de gunoi care par să dăinuie şi să se extindă.

Pavilionul şi băncile fantomă din parcul de la Gară

Un parc care pare să fi devenit pârloagă este şi cel din zona Gară. Între noi fie vorba, spaţiul verde se îndreaptă cu paşi repezi către extincţie, având în vedere faptul că acolo există deja o construcţie cu etaj şi urmează să se ridice un alt mastodont de beton - o biserică. Până acum câteva zile, băncile de odihnă lipseau din parc, fiind de înţeles amărăciunea oamenilor cu privire la acest aspect. În ultimele zile, au început să mai apară. Cu greu, dar angajaţii primăriei şi-au adus aminte, se pare, că trebuie să le monteze. Nu de alta, dar mai e puţin şi vine toamna, apoi frigul, şi trebuie strânse iar. Era să uit de construcţia provizorie abandonată - un pavilion pentru pensionari închis cu plăci din pal, care întregeşte imaginea fantomatică, de o paradoxală tristeţe sfâşietoare pentru un spaţiu verde.

În aceste condiţii, o plimbare în parc te umple de nervi în loc să te relaxeze, pentru că în loc să te bucuri de o privelişte plină de viaţă, care să te umple de energie, ai în faţă, cât vezi cu ochii, doar imagini ale indiferenţei administraţiei locale, care-ţi dau sentimentul de neputinţă. Spiritul civic te îndeamnă să aduni cu mâna ta gunoaiele, însă un astfel de gest nu are nicio valoare dacă nu se face într-un cadru organizat şi dacă nu există sancţiuni pentru murdărirea acestor oaze de verdeaţă.

Gunoaiele şi mocirla din Tăbăcărie

Parcul Tăbăcărie, cel mai întins din municipiu, de unde nu lipsesc, desigur, construcţiile - un mall, o cârciumă, un hotel - este o altă imagine a paraginii la care a fost condamnat de indiferenţa municipalităţii. PET-urile au sufocat canalele adiacente lacului, prin stufăriş fiind blocate mormane de bidoane de plastic. Iarba a fost tăiată doar pe suprafeţe mici, din loc în loc, spaţiile verzi fiind ciuntite la propriu. În rest, tronează bălăriile. În plus, oglinda ochiurilor de apă este plină de mătasea broaştei. Mocirla ajunge până în marginea unei terase de lângă mall, limita dintre mizerie şi lux fiind foarte bine ilustrată. Mai mult decât atât, în lacul Tăbăcărie poate fi văzută şi o „epavă", pe care însă turiştilor nu le-ar face plăcere să o viziteze, dimpotrivă - o barcă cu pedale, scufundată pe jumătate în mocirlă. Oare de când nu a mai făcut Mazăre o plimbare prin parcurile Constanţei?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • constantean 04 Jun, 2011 10:59 Cum sa faca mazare plimbare prin parcurile Constantei?! Are el timp de asa ceva? pentru el cel mai important e sa se duca in cluburi noaptea(probabil ca ziua doarme) sa se distreze cu 2-3 gagici(cum spune el).Cu parere de rau trebuie sale spun celor in varsta ca merita ce le face: lipsa bancilor din parcuri, pe lnga multe, multe altele...vin alegerile la anul...vine puiul pricajit si dati iar fuguta la vot, ca doar voi l-ati vrut pentru un amarat de pui si-o sticla de ulei.Vorba ceea: " ne meritam soarta"!