Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PRM doreste schimbarea CSAT cu Consiliul National de Securitate

ro

05 Nov, 2004 00:00 617 Marime text

Oamenii lui Comanici lucreaza la un program de reformarea serviciilor secrete

Sindicalistul Dan Mocanescu, aflat pe pozitia a doua a listei pentru Camera Deputatilor, sustine ca numai prin trecerea Portului Constanta in administrarea autoritatilor judetene veniturile Constantei vor putea creste * La conferinta de presa organizata ieri de PRM, Mocanescu s-a adresat jurnalistilor cu "stimati telespectatori" * Apropiatul presedintelui filialei judetene a partidului, Gheorghe Nicolae, aflat si el pe lista pentru Parlament, a jucat acelasi rol decorativ, fiind preocupat mai mult de telefonul mobil decat de declaratiile colegilor sai de partid

Nu doar caile Domnului sunt intortocheate, ci si opiniile politicienilor nostri. Exaltati ieri de o idee, astazi sunt insufletiti de versiunea contrara. Atitudinile opuse nu se nasc in urma unor rationamente, ci sunt dictate de alte interese, deseori meschine, lasand opinia publica in ceata totala. Exemple sunt suficiente, dar sa ne oprim atentia asupra candidatilor Partidului Romania Mare de la Constanta pentru alegerile din luna noiembrie. Listele parlamentare ale acestei organizatii contin o serie de nume celebre, insa multe dintre locurile considerate eligibile au revenit unor anonimi, unor oameni care au ajuns conjunctural prin relatia cu liderul local peremist. Un exemplu este Mircea Stoian, finul lui Radu Comanici, iar altul Gheorghe Nicolae. Peremistul Nicolae, care a ajuns fortuit pe listele parlamentare, este omniprezent la conferintele de presa organizate de Comanici, insa mai mereu are doar un rol decorativ. Acest rol i-a revenit si ieri, cand, in cadrul conferintei de presa, parea preocupat mai mult de telefonul mobil decat de ceea ce colegii sai discuta si vor sa puna in practica in campania electorala.Discursurile lungi si dese, cheia marilor succese...De la inceputul campaniei electorale, presedintele PRM Radu Comanici se afiseaza mai mereu cu fostul "teverist", Dan Mocanescu, aflat pe locul doi pe lista pentru Camera Deputatilor a filialei judetene a partidului din partea Blocului National Sindical. Entuziasmat probabil de succesul mesajelor caustice si agresive ale liderului Vadim Tudor, Mocanescu i-a atacat ieri pe toti candidatii la functia suprema in stat, declarand ca acestia doresc sa convinga electoratul cu diferite programe mincinoase. Dupa un discurs prelungit, presarat cu numeroase cuvinte caustice si adresandu-se reprezentantilor mass-media cu "stimati telespectatori", sindicalistul Mocanescu a anuntat ca, la nivelul judetului nostru, impreuna cu echipa PRM va lucra "pentru repunerea in posesie a terenurilor agricole pe o suprafata de peste 30 la suta, pentru trecerea Portului Constanta in administrarea judetului, care va avea drept consecinta cresterea substantiala a veniturilor, dar si pentru deblocarea si depolitizarea accesului la fondurile structurale".Prezent la conferinta de presa, proaspatul candidat Florea Spirea, fost ofiter SRI, aflat pe locul trei al listei pentru Camera Deputatilor a facut referire la noutatile pe care le aduce programul de guvernare al PRM in domeniul reformei serviciilor secrete. Considerat un om cu o vasta experienta in domeniu, fostul angajat al Serviciului Roman de Informatii a mentionat ca, atunci cand PRM va ajunge la guvernare, "Consiliul Suprem de Aparare al Tarii, o institutie stufoasa, ineficienta si costisitoare, va fi desfiintat, rolul sau urmand a fi luat de Consiliul National de Securitate".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii