Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:26 03 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul „Stop Depresia“ poate fi pus în aplicare! PSD Municipiul Constanța a marcat victoria printr-un eveniment dedicat sănătății mentale

ro

11 Oct, 2024 09:04 1342 Marime text
Foto cu rol ilustrativDe Ziua Internațională a Sănătății Mentale, marcată în fiecare an pe 10 octombrie, PSD Municipiul Constanța a organizat un eveniment pentru a marca victoria majoră în lupta împotriva depresiei obținută în instanță. Mai exact, magistrații Curții de Apel Constanța au respins recursul fostului prefect PNL, Silviu Iulian Cosa, care a blocat timp de 2 ani proiectul „Stop Depresia”, considerându-l ilegal. Decizia instanței este definitivă, iar de acum acest proiect unic în România, poate fi pus în aplicare.
           
Potrivit biroului de presă al PSD Constanța, la evenimentul organizat de PSD Municipiul Constanța pentru a marca această victorie și pentru a trage un semnal de alarmă asupra pericolului reprezentat de depresie, au participat personalități importante din administrația locală și specialiști în sănătate mentală. Printre aceștia s-au numărat:
  • Cristina Dumitrache – Deputat PSD
  • Costin Răsăuțeanu – Lider grup consilieri locali PSD
  • Claudia Dobre – Consilier local PSD
  • Fănica Darie – Psiholog
  • Rodica Radu – Psiholog           
Proiectul „Stop Depresia” va oferi constănțenilor afectați de depresie sprijin financiar în valoare de 3.000 de lei/persoană pentru ședinte de terapie psihologică, necesare depășirii acestei afecțiuni. Această inițiativă, aprobată și susținută de PSD Constanța, va aduce un ajutor concret pentru cei care au nevoie de sprijin în lupta cu această boală.
           
Evenimentul a strâns peste 100 de participanți de toate vârstele, printre care numeroși tineri, dornici să sprijine și să se implice activ în demararea acestui proiect vital.

„Participanții, printre care și psihologi, au venit să susțină inițiativa „Stop Depresia”, reflectând interesul crescut și importanța acestui proiect pentru comunitatea constănțeană. Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare, ceea ce subliniază nevoia acută de sprijin și soluții concrete pentru tratarea depresiei în rândul constănțenilor.
           
Depresia este o problemă gravă la nivel global, afectând 280 de milioane de oameni, iar în România, 1 din 10 români se confruntă cu simptome depresive majore. Acest proiect aduce o speranță pentru constănțenii care au suferit în tăcere prea mult timp.
PSD Constanța va continua să lucreze pentru a aduce soluții reale și sprijin pentru toți concetățenii săi“ - au mai precizat reprezentanții PSD Constanța

Citește și: 

Curtea de Apel Constanța a respins definitiv recursul în dosarul denumit generic „Stop depresia"!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii