Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:06 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Promisiunile lui Mazăre Ar aduce un CET nou o gigacalorie mai ieftină?!

ro

25 May, 2012 22:13 2932 Marime text
05_cet_-_cet.jpgPrimarul Radu Mazăre a readus în atenţie o problemă pe care o susţinea anul trecut, cea a construirii unui CET nou. Mai mult decât atât, edilul foloseşte ideea şi pe panourile sale electorale, alături de promisiunea că iniţiativa ar avea ca rezultat un preţ mai mic al gigacaloriei. Ba chiar, edilul a declarat ieri, la Radio Sky, că ar intenţiona să preia CET-ul la Primărie. Nu vorbea despre cel nou, ci despre cel vechi. Adică, facem CET nou, dar îl vrem şi pe-acesta vechi (?!?!).

Încă din aprilie 2011, primarul Radu Mazăre a vorbit în Consiliul Local despre un nou CET. Pentru acest proiect ar fi nevoie, zicea edilul la acea vreme, de aproximativ 100 de milioane de euro, bani pentru care deja avusese discuţii cu cei de la BERD, care urmau să vină la Constanţa să discute pe această temă în luna mai. Mazăre a cerut ajutorul consilierilor şi a spus că deja discutase cu americani şi israelieni, care s-au arătat dispuşi să lucreze la acest proiect. „Suntem în discuţii pentru a face o nouă investiţie într-un sistem de furnizare a energiei termice care să scoată o factură mai mică. Discuţia este dacă să o facem singuri, noi, cu un investitor, sau să facem un singur producător sau mai mulţi, de unde să alimentăm punctele termice. BERD s-a arătat dispusă să ne finanţeze pe noi ori împreună cu un privat", spunea atunci Mazăre.

„Sunt vorbe (...), le-aud în fiecare zi!"

Apoi, la începutul lui septembrie, anul trecut, Mazăre a vorbit din nou despre noul CET: „Eu sunt în discuţii cu BERD, care face un studiu pe banii lor despre o posibilă investiţie de a înlocui sau nu actualul CET sau de a face nişte distribuitoare de căldură, altele decât are RADET-ul, să facă la fiecare bloc, în aşa fel încât să îşi poată regla temperatura mult mai uşor. Problema este următoarea: gigacaloria pe care o vinde atât CET-ul, cât şi un investitor privat care ar face un CET cu o gigacalorie mai ieftină, valoarea ei este reglementată de ANRE şi de Guvern şi nu poate să o vândă populaţiei mai ieftin. Dacă eu, Mazăre, vin şi vă fac un CET, eu, nu ştiu, investitor, eu, Radu Mazăre din Israel să zic, vin şi fac un CET şi vreau să dau gigacaloria cu 30% mai ieftin, nu mă lasă ANRE-u'. E o absurditate ce se întâmplă în România".

Despre discuţiile cu BERD s-a revenit la finele lui septembrie 2011, atunci când consilierul local Felix Stroe a anunţat: „Vom avea o gigacalorie mai ieftină. Deja s-a format un colectiv la nivel de Primărie, condus de viceprimarul Decebal Făgădău, am discutat deja de şapte sau opt ori, am discutat şi cu cei de la BERD".

Centrală nouă sau combustibil mai ieftin?

La rândul său, primarul Radu Mazăre a vorbit atunci despre discuţiile cu BERD: „Stroe, la RAJA, lucrează cu BERD-ul şi, având acces, el şi cu Nicuşor Constantinescu, la preşedintele BERD-ului pe Europa, am început o discuţie din iarnă despre posibilitatea de a construi la Constanţa fabrică de căldură şi posibilitatea de a ajunge la oameni cu o gigacalorie mai ieftină. De fapt, asta este esenţa discuţiilor pe care le purtăm. Nu ştiu să vă spun cum, dacă o să o facă doar Primăria, dacă va fi un privat în colaborare cu Primăria. Cert este că am avut o discuţie acum două zile cu un înalt funcţionar al BERD-ului, am făcut nişte prestudii de fezablitate şi BERD-ul este interesat să ne finanţeze pentru aşa ceva. Cred că provocarea mandatului următor este ajungerea în casele oamenilor cu o gigacalorie mai ieftină". De atunci... nimic. Până acum, în prag de alegeri. O fi venit BERD la discuţii?!
Doru Oşlobeanu, directorul CET Constanţa, nu a vrut să comenteze nici intenţia edilului de a prelua CET-ul la Primărie, nici cea de a construi o nouă centrală. Cât despre o gigacalorie mai ieftină... „80% din preţul gigacaloriei îl reprezintă preţul combustibilului. Cred că este clar", a precizat Oşlobeanu. Acesta a menţionat că cel mai ieftin combustibil pentru un CET ar fi cărbunele. Centrala care încălzeşte Constanţa funcţionează cu gaz şi păcură.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii