Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:46 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Promovarea lui Dănuţ Moisoiu, răsplata PSD

ro

21 Nov, 2008 02:53 605 Marime text

Referitor la modul în care CLM Constanţa şi-a desemnat reprezentanţii, consilierul municipal PD-L Mircea Banias s-a arătat mulţumit şi surprins totodată că s-a reuşit impunerea a trei oameni în Consiliul de Administraţie şi unul în Adunarea Generală a Acţionarilor de la CN APMC.

„Apreciez modul în care CLM a ştiut să negocieze în baza acelor 20 de procente care i-au fost transferate, precum şi faptul că a ştiut să-şi impună un număr mai mare de reprezentanţi în CA decât îi dă dreptul numărul de acţiuni deţinute", a declarat liderul PD-L Constanţa. Însă Banias nu este de acord cu desemnarea lui Dănuţ Moisoiu ca reprezentant al CLM în CA al APMC, în condiţiile în care acesta şi-a pierdut calitatea de membru al PD-L Constanţa şi, „abuziv, se află în continuare în funcţia de consilier municipal".

Preşedintele PD-L Constanţa a menţionat că, până la ora actuală, a făcut cel puţin trei demersuri către CLM privind retragerea calităţii de consilier municipal a lui Dănuţ Moisoiu, el nemaifiind membru al partidului pe listele căruia a fost ales, dar nu s-au luat în considerare. „PSD-ul majoritar l-a susţinut pentru a fi numit în CA al APMC. Dacă mai era nevoie de o dovadă că tot circul de astă vară a fost dirijat şi orchestrat de PSD, cu acest fapt nu mai există dubii", a adăugat Mircea Banias. În opinia sa, în PSD ar exista o supărare mare, generată de faptul că „n-au reuşit să-şi menţină controlul asupra PD-L". Votul acordat în ultima şedinţă a CLM Constanţa a confirmat că social-democraţii au o „atracţie" pentru fostul democrat-liberal. „Domnul Moisoiu a luat toate voturile PSD-ului, iar cele ale PNL-ului se pare că au fost anulate pe motiv de procedură", a menţionat consilierul municipal PD-L. Cu toate că a fost propus ca reprezentant în CA şi avea experienţa necesară ocupării acestei poziţii, Banias a ştiut clar că nu va fi ales. „Nu sunt naiv şi nu mi-a trecut o secundă prin minte că aş putea obţine încrederea PSD-ului pentru a-i reprezenta pe constănţeni în CA al APMC, deşi cred că experienţa mea mă îndreptăţea să fiu acolo", a specificat consilierul democrat-liberal.

Preşedintele PD-L Constanţa a confirmat că nu va ataca hotărârea CLM privind promovarea lui Moisoiu, deşi prin procesul intentat de acesta partidului, pentru a-şi recăpăta calitatea de membru, se confirmă realitatea. „În privinţa validării supleanţilor PD-L în funcţiile de consilieri locali, am considerat că legile vor fi respectate. Dacă situaţia va persista, vom merge în instanţă", a conchis Mircea Banias.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii