Propunere legislativă care prevede măsuri de sprijin pentru victimele abuzurilor sexuale din spaţiul universitar adoptată tacit de Senat
Propunere legislativă care prevede măsuri de sprijin pentru victimele abuzurilor sexuale din spaţiul universitar
10 Dec, 2024 13:29
ZIUA de Constanta
696
Marime text
Senatul a adoptat tacit, în plen, o propunere legislativă care prevede măsuri de sprijin pentru victimele abuzurilor sexuale din spaţiul universitar şi stabileşte obligaţia Guvernului şi a instituţiilor de învăţământ superior să reglementeze în codurile de etică posibilitatea trimiterii de sesizări sub protecţia anonimatului.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 4 decembrie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 199/2023 a învăţământului superior, iniţiată de parlamentarii USR Simona Spătaru, Filip Havârneanu şi Andrei Miftode, defineşte sistemul de raportare şi de sancţionare a abuzurilor din mediul universitar şi le dă victimelor posibilitatea de a transmite sesizări anonime.
Proiectul mai reglementează mecanisme de sprijin şi protecţie suplimentară pentru victimele infracţiunilor sexuale săvârşite în instituţiiile de învăţământ superior.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Citește și:
SURSENoul Parlament ar putea avea mai puțini membri decât se anticipa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii