Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD Mangalia a ramas izolat in Consiliul Local Sedinta tinuta cu trei sferturi dintre consilieri

ro

30 Sep, 2009 02:08 1654 Marime text

sedinta.jpgPremieră în Consiliul Local Mangalia. După ce, timp de nouă luni, acesta a funcţionat în afara incintei primăriei, iar la şedinţe s-au prezentat numai zece consilieri locali, ieri, întâlnirea aleşilor mangalioţi s-a ţinut în prezenţa a treisprezece consilieri, iar al paisprezecelea a absentat motivat.

Astfel, în afara celor cinci pesedişti din Consiliul Local, toţi ceilalţi aleşi au venit să voteze proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi. Acestea au vizat alegerea unui nou preşedinte de şedinţă, care a fost ales, în unanimitate, în persoana lui Viorel Oleniuc, aprobarea procesului verbal al şedinţei anterioare, un proiect de hotărâre privind solicitarea unei informări cu privire la stadiul lucrărilor blocurilor ANL şi un altul ce vizează prelungirea contractelor de închiriere pentru locatarii de pe strada M.I. Dobrogeanu şi Oituz. Potrivit legii, aceste contracte au fost prelungite cu cinci ani.

O altă premieră a fost juristul primăriei, Daniel Vlădescu, care a participat la şedinţă, deşi a ţinut să precizeze că, din punctul său de vedere, este una ilegală. Ion Mincă, consilier local şi lider al PC Constanţa, a precizat celor din sală că nu aleşii PD-L, PNL, PC şi PRM sunt vinovaţi de faptul că nu le sunt emise noile contracte de închiriere: „La Serviciul Social sau la ADPP li se înmânează hârtiuţe prin care li se pune oamenilor că din cauza noastră, nişte nenorociţi, nu li se prelungesc contractele de închiriere cu primăria şi li se dau numerele noastre de telefon, ca să fim sunaţi. De ce nu sunt şi cei cinci consilieri, în frunte cu primarul, prezenţi la această şedinţă?", a declarat Mincă.

Încep audienţele şi şedinţele la comisiile de specialitate

Şi, revenind la şirul de premiere ce reînscrie Mangalia în starea de normalitate: începând de joi, 1 octombrie, în sediul primăriei vor fi reîncepute audienţele la comisiile de specialitate. Cum imediat după adoptarea proiectului din luna februarie, în care consilierii „de opoziţie" organizau noi comisii, în locul celor stabilite cu jumătate de an înainte, prefectul nu a atacat hotărârea, acesta este perfect valabil.

Astfel, cetăţenii oraşului vor putea participa, pentru prima dată în ultimul an, la audienţele ţinute în fiecare joi de cele trei comisii de specialitate - Comisia de Urbanism, Juridică şi Turism, Comisia Economică, Buget, Învăţământ şi Sănătate şi Comisia Socială, Sport, Cultură.

Consilierii au mai cerut să beneficieze de cartele magnetice, care să le permită accesul în primărie, dar şi de legitimaţii, precum colegii din PSD. Mai mult, întrucât Camelia Năftică, juristul Consiliului Local, nu a dorit să participe la niciuna dintre şedinţele consilierilor, aceştia au decis organizarea unui concurs pentru ocuparea celui de al doilea post similar.

Legat de primarul oraşului, Ion Mincă a declarat că va ţine audienţe cu toţi cei care îi vor solicita acest lucru şi că aşteaptă să i se repartizeze un birou în primărie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii