Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:14 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD ofera ajutor pentru aprovizionarea de iarna a cetatenilor

ro

05 Nov, 2002 00:00 959 Marime text
In aceasta perioada in care incepe sa se faca simtita apropierea iernii, un amplu program social a fost initiat de Organizatia Judeteana Constanta a Partidului Social Democrat. Actiunile de ajutorare a cetatenilor cu venituri modeste se deruleaza prin intermediul reprezentantilor organizatiilor comunale, orasenesti si municipale. Astfel, la sfarsitul saptamanii trecute, conducerea Organizatiei municipale Medgidia a PSD a pus la dispozitia pensionarilor din localitate aproximativ 24 tone de cartofi la pretul de producator, valoarea unui kilogram fiind cu aproape 3.000 lei mai mica decat pretul pietei. Actiunea s-a derulat din initiativa lui Marian Butnaru, membru in Biroul Executiv al Organizatiei judetene Constanta a PSD. Acesta s-a implicat in identificarea si antrenarea producatorilor agricoli in aceasta actiune. Marian Butnaru a afirmat ca se va ocupa si in perioada urmatoare ca toti cetatenii cu venituri modeste din Medgidia sa-si poata face proviziile pentru iarna la preturi de producatori. Aceasta actiune constituie un exemplu care ar trebui urmat de reprezentantii tuturor partidelor din localitatile judetului in care traiesc persoane pentru care aprovizionarea pentru perioada grea a iernii constituie un obstacol greu de trecut. PSD Constanta, alaturi de organizatia din Harsova, Directia Generala de Agricultura si Industrie Alimentara si primaria localitatii, s-a implicat luna trecuta si in organizarea Zilei Recoltei la Harsova. Prefectul judetului, Gheorghe Martin, a apreciat ca initiativa pregatirii acestui eveniment a fost de bun augur atat pentru producatorii agricoli, cat si pentru locuitorii zonei Harsova, ambele categorii reprezentate la Ziua Recoltei fiind in castig.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii