PSD se pregateste de turism electoral
PSD se pregateste de turism electoralPe ordinea de zi a întrunirii au fost înscrise două puncte: analiza campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare şi stabilirea strategiei de final, precum şi discuţii politice. Decişi să câştige europarlamentarele din 7 iunie, pedeliştii au fost sfătuiţi să acţioneze în vederea mobilizării electoratului, a activiştilor şi simpatizanţilor. Mizând pe disciplina cetăţenilor cu drept de vot din mediul rural, liderilor PD-L li s-a cerut „mai multă atenţie" faţă de acest segment de alegători. În acest context, prim-vicepreşedintele PD-L Constanţa, deputatul Constantin Chirilă, a recunoscut că, la alegerile pentru Parlamentul European, vor fi câştigate de partidul care-şi va mobiliza cel mai bine oamenii la vot.
Faptul că legislaţia permite alegătorilor să voteze nu doar în localitatea de domiciliu poate avea şi efecte negative - turismul electoral. Tocmai de aceea pedeliştii au fost avertizaţi: „Mare atenţie la turismul electoral". În opinia lui Chirilă, ar trebui luate măsuri de confruntare a listelor suplimentare, iar cei identificaţi că au votat de două ori să fie sancţionaţi conform legii. „După cinci ani, această posibilitate de fraudare a alegerilor a reapărut şi trebuie sancţionată dur pentru a putea fi evitată", a declarat prim-vicepreşedintele PD-L Constanţa. Totodată, el a menţionat că, din ţară, au apărut semnale potrivit cărora „PSD se pregăteşte să folosească turismul electoral, mai ales că are experienţă în acest domeniu".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp