PSM merge cu PSD la alegeri
PSM merge cu PSD la alegeri
10 Jul, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
799
Marime text
Consiliul National al partidului a votat pentru fuziunea cu social-democratii
Doar 12 delegati prezenti la intrunire nu au fost de acord cu alipirea la partidul de guvernamant * Ilie Ciobanel, presedintele filialei constantene a PSM, s-a declarat pentru semnarea protocolului
Consiliul National al Partidului Socialist al Muncii, intrunit in urma cu doua zile la Bucuresti, a decis cu majoritate de voturi semnarea protocolului de fuziune prin absorbtie cu Partidul Social Democrat. Potrivit declaratiilor presedintelui PSM, filiala Constanta, Ilie Ciobanel, in cadrul lucrarilor Consiliului National al partidului, din cei 98 de membri prezenti, 86 au votat pentru semnarea protocolului, restul declarandu-se impotriva acestuia. Decizia Comitetului Director al PSM de a fuziona prin absorbtie cu PSD a starnit valuri in mijlocul filialelor judetene ale partidului. Ciobanel a precizat ca membrii Consiliului National s-au pus de acord in privinta fuziunii, "chiar daca au existat opinii pro si contra". In ceea ce priveste opinia celor trei membri constanteni care au participat la lucrarile consiliului, presedintele PSM Constanta a mentionat ca "in final, impreuna cu Ion Parvanescu si Atanasie Teodorescu, am fost de acord pentru semnarea protocolului de fuziune cu partidul de guvernamant si am votat in consecinta". Protocolul de comasare prin absorbtie incheiat intre PSM si PSD stipuleaza "atasamentul" partii semnatare "pentru valorile social-democrate contemporane si principiile Internationalei Socialiste" si conditiile in care se va realiza unificarea. In acest sens, partidul absorbit va primi un numar de locuri, determinat prin negocieri, in structurile de conducere ale PSD si pe listele electorale, iar in ceea ce priveste vechimea de membru in PSM, aceasta va fi valorificata ca vechime in formatiunea de guvernamant, urmand ca procedurile de comasare prin absorbtie sa se incheie pana la sfarsitul lunii septembrie. PSM a fost infiintat in 1990 de fostul demnitar comunist Ilie Verdet, a captat simpatia nostalgicilor fostului regim si a intrat in Parlament in 1992, performanta pe care nu a mai reusit-o la urmatoarele alegeri din 1996 si 2000.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii